Prezentatoarea de televiziune și partenerul ei de viață, muzicianul Tavi Clonda, care o răsfață cu tot ce poate pe consoarta sa, urmează să devină părinți pentru prima oară peste doar câteva luni.

„Mă impresionează oamenii din jurul meu care au cu totul şi cu totul o altă atitudine. Vine un copil pe lume. Domnul de la machiaj îmi spunea că s-ar apuca şi de un copil când se uită la mine. (…) Doamne, dacă ţi-aş arăta câte mesaj primesc pe Facebook de la anumite fane. La începutul lui noiembrie am început ultimul ciclu de tratament. I-am zis atunci soţului meu că nu mai pot. Totul se învârtea în jurul acestor tratamente. Toată lumea ştie. Mergeam la doctor o zi una nu. I-a zis în noiembrie gata. A venit luna ianuarie, a fost o perioada în care nu am mai făcut astfel de tratamente, nimic. În februarie m-am trezit puţin însărcinată. De la natură. Este o minune de la Dumnezeu. Am avut o perioadă când m-am certat puţin cu el. Eşti ca însetatul ăla care caută în deşert. (…) Anul trecut a fost cel mai greu an din viaţa mea.Am făcut patru tratamente FIV”, a mărturisit Gabriela Cristea într-o emisiune TV.

Cei doi voi deveni părinți la finalul lunii septembrie și se pare că vor avea o fetiță.


Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 29 iulie – 4 august 2017

Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă
HOROSCOP
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă