Scarlett Johansson a ironizat-o pe Ivanka Trump, în timpul emisiunii Saturday Night Live, unde a apărut într-o parodie intitulată “complice”, aluzie la faptul că fiica președintelui american nu se implică vocal în cele mai importante probleme, cum ar fi drepturile femeilor.

De atunci, Ivanka a devenit oficial consilier al președintelui american și angajată la Casa Albă. Într-un interviu acordat recent, fiica lui Donald Trump a mărturisit că îi spune mereu părerea, chiar dacă nu o face în public.

”Dacă a fi complice înseamnă că vrei să fii o forță a binelui și să ai un impact pozitiv, atunci sunt un complice.  Aș spune să nu combinăm lipsa acuzării cu tăcerea. Cred că sunt multe moduri prin care îți poți face vocea auzită”, a fost o parte din discursul fiicei președintelui, subliniind că nu este mereu de acord cu tatăl său.

Invitată la o emisiune, Scarlett Johansson, care a susținut-o pe Hillary Clinton în timpul campaniei electorale, a afirmat că Ivanka Trump este “lașă”.

“(Ivanka) a spus că… simte că cea mai mare schimbare este în spatele ușilor închise și că nimeni nu ar ști că ca ea se află în spatele schimbării. (…) Este un concept învechit, ideea că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie puternică. De ce să nu stai în fața lui sau lângă el?”, a afirmat Scarlett.  Actrița a caracterizat atitudinea Ivankăi ca fiind una “neinspirată”.


Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.