La numai doi ani după succesul peliculei „5GANG: Un altfel de Crăciun“, regizat de Matei Dima, film care a doborât toate recordurile de spectatori, Selly și mulți alți colegi din mediul online vin în atenția publicului cu un nou proiect educativ și plin de umor, o producție de Vali Dobrogeanu. 

Filmul îi are în distribuție pe Selly, Matei Dima, Dorian Popa, Diana Condurache, Smaranda Știrbu, Gami, frații Munteanu, Cezara Cristescu și mulți alții.

Filmul „Tabăra” spune povestea unor copii care ajung într-o tabără de „deztehnologizare” în care sunt învățați să scape de dependența de tehnologie, de la telefoane până la social media și tablete.

Pelicula are un scop moralizator, însă este combinat cu mult umor și intrigi interesante. TABĂRA este un film românesc independent și, totodată, ultimul proiect al trupei 5GANG.

Producția se va lansa oficial în toate cinematografele din țară în data de 27 decembrie. „Sper ca acest film să aibă un impact pozitiv atât asupra copiilor, cât și a părinților. Am investit multe resurse în acest proiect de suflet și tot ce îmi doresc este ca cei care îl văd să rămână cu un sentiment de bine și să se distreze cel puțin cât ne-am distrat noi făcându-l”, spune Selly.

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Playtech.ro
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Petrecere sângeroasă într-o vilă din Bușteni. Fiul fostului lider al clanului Sportivilor și-a înjunghiat în cap prietenul și s-a făcut nevăzut
Observatornews.ro
Petrecere sângeroasă într-o vilă din Bușteni. Fiul fostului lider al clanului Sportivilor și-a înjunghiat în cap prietenul și s-a făcut nevăzut
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Știrileprotv.ro
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta