Frumoasa cântăreaţă columbiană Shakira şi-a făcut planuri de maternitate, imediat după lansarea viitorului ei album, prevăzută pentru luna octombrie a acestui an.
În vârstă de 32 de ani, celebra cântăreaţă a mărturisit că vrea să se concentreze asupra vieţii de familie şi îşi doreşte să aibă doi copii. De asemenea, ea a mai spus că iubitul său, Antonio de la Rua, îşi doreşte să aibă trei copii.
Pentru moment, actualul "bebeluş" al Shakirei este noul ei single, intitulat "Loba" - termenul spaniol pentru "Lupoaică" -, pe care l-a lansat chiar săptămâna aceasta. Noul album al Shakirei va fi primul material discografic de la albumul "Oral Fixation", lansat în urmă cu patru ani.