Smiley și Gina Pistol și-au botezat fetița în mare secret, însă chiar a doua zi de la eveniment, prietenii acestora i-au dat de gol, publicând imagini de la petrecere.
După ce prezentatoarea de la Antena 1 a făcut primele declarații, artistul a revenit cu noi imagini în care apare alături de iubita lui.
Duminică, Smiley și Gina Pistol și-au botezat fetița, pe micuța Josephine, iar alături le-au fost familiile și prietenii buni. Extrem de emoționați, proaspeții părinți au trăit din plin momentul fericit.
„Duminica aceasta pentru noi a fost cod rosu de iubire. Am avut familia alaturi, prietenii si persoanele dragi pentru a o sarbatori cu totii pe cea mai iubita fiinta din viata nostra. Josephine, esti TOT!”, a scris Smiley pe contul de socializare.
„Duminică am creștinat-o pe Josephine. Pentru noi, ca părinți, momentul de la Biserică a fost unul extrem de frumos și emoționant. Eu am avut lacrimi în ochi mai toată slujba, însă micuța noastră a fost foarte, foarte cuminte.
La finalul zilei ne-am bucurat să avem alături familia și cei mai apropiați prieteni într-o petrecere restrânsă. A fost o zi magică! Poate cea mai specială zi de când ea a venit pe lume”, a spus Gina Pistol pentru a1.ro.