Smiley pregătește unul dintre cele mai spectaculoase concerte. Când va avea loc și câți artiști vor urca pe scenă. „Emoțiile unui început de drum”

Comentează

După sold-out-ul concertului anunțat pe 30 octombrie, Smiley aduce Armonie, spectacolul său pop-simfonic, pe scena Sălii Palatului și pe 31 octombrie și își invită publicul la o revoluție a conceptului de live, la o experiență hyperreală, cu un sunet imersiv de ultimă tehnologie mondială prin care fiecare om prezent în sală se va simți nu spectator, ci în mijlocul orchestrei Metropolitan Orchestra.

„Sunt peste 6 luni de când pregătim Armonie și simt entuziasmul și emoțiile unui început de drum. Senzaționala reorchestrare a fiecărei piese din spectacol pentru versiunea pop-simfonică ne obligă să alegem cea mai revoluționară redare o sunetului. Nu exagerez când spun că ne vom simți cu toții ca într-o altă dimensiune a muzicii și a sunetului live.

Toate etapele de pregătire a show-ului sunt parcă inițiatice, pentru că rescriem tot și iese ceva suprem ca emoție, entertainment, tehnologie și experiență live. Vor fi 50 de intrumentiști în orchestră, va fi Cea mai tare trupă din Sud-Estul Europei, vor fi invitați speciali, vor fi hituri, dar și piese noi, toate cu partituri rescrise de către Alex Racoviță și Radu Niculescu pentru o experiență unică și memorabilă, pentru un festin al muzicii.

Nu mai vreau să vorbesc despre ce va fi, vreau să trăim împreună live ceva ce n-am mai trăit în această formă, să simțim grandoarea muzicii, într-un sunet rotund în care fiecare dintre noi se va simți personaj principal în Armonia vieții.”, dezvăluie Smiley bucăți de inedit din culisele pregătirii concertelor Armonie din 30 și 31 octombrie, de la Sala Palatului.

Alături de o echipă tehnică de sunet, scenotehnică, producție video și lumini conectată la fenomenul show-urilor imersive reper la nivel mondial, cu inspirație dinexperiențele live oferite de Hans Zimmer, John Williams, Raye sau Jacob Collier, Smiley va așeza Armonie pe harta concertelor de valoare inernațională.

„Din punct de vedere tehnic, concertul Armonie aduce în premieră în țara noastră echipa L-Acoustics, producătorii unuia dintre cele mai bune sisteme de sunet la nivel global. Sistemul de ultimă generație L2 si L2D împreună cu tehnologia L’ISA (L-Acoustics Immersive Sound ART) revoluționează necesarul tehnic pentru setarea unui astfel de spectacol și aduce sunetul în mod egal pentru fiecare persoană din sală.

Cu ajutorul acestei tehnologii, ARMONIE devine nu doar un spectacol muzical și o experiență memorabilă și unică marca Smiley, ci mai ales o desfășurare artistico-tehnică ce va marca scena muzicală din România și va defini noi standarde pentru astfel de evenimente, o conexiune perfectă, rotundă între public și actul artistic.”, declară Narcis Claudiu, sound designer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Claudia Dumitru și Rareș Cojoc
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:59
BYD a prezentat noul Seagull, care se vinde în Romania sub numele de Dolphin Surf. Este mai mare și mai dotat
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
13:48
Un angajat a primit un salariu de 10 ori mai mare din greșeală și a cheltuit toți banii în doar trei zile, în Ungaria. Ce a făcut când șeful i-a cerut banii înapoi
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...