Sore învață de la vecini cum să-și crească fetița. "Mi-am schimbat gândirea"

Comentează

Sore învață de la vecini cum să-și crească fetița și le-a mărtărisit și fanilor cum mămica unei fetițe cu care Erin se joacă, i-a dat sfaturi utile ce o ajută în timpul petrecut cu mucuța ei.

Sore învață de la vecini cum să-și crească fetița. Mai exact, una dintre vecinele artistei, mama a doi copii i-a dat câteva sfaturi pe care cântăreața le consideră extrem de utile. Interpreta a făcut totul public pe blogul personal, în speranța că și alte mămici au nevoie de ajutor.

Fetița lui Sore a reușit să își păcălească mama. Ce a descoperit artista

Sore învață de la vecini cum să-și crească fetița și îi este foarte bine

"Până zilele trecute, eram ferm convinsă că nu exista alta solutie de a petrece 10 -12 ore pe zi împreuna decat daca ii fac “program” de distracție.  Pentru că singură în șarc se supară, singură cu păpusile nu se joaca și..cum să las eu copilul să umble singur de-a busilea prin casa în timp ce eu spăl vasele?

Ei bine, mi-am schimbat un pic gândirea. Am avut parte de un play-date cu o fetița de aceeași vârsta cu Erin, iar mămica ei, deja cu experienta a doi copii, mi-a “predat” niște lectii pe care vreau să vi le împărtășesc și eu, pentru că am început sa le aplic și….funcționeaza.

- Acum o las pe Erin sa exploreze casa, dupa ce m-am asigurat înainte ca e totul safe: nu există colturi la înălțimea ei, ori obiecte mari de care sa traga iar pe parchet nu e așa rece.

-Ne jucam iar apoi o pun în tarc sa se joace si cu jucariile cât eu spal vasele, aranjez un pic sufrageria, ma machiez sau ma coafez. Ea, evident, ma vede în aceste ipostaze, deci știe că sunt in camera cu ea si ca nu am parasit-o. Doar ca am un pic de treaba și că e ok să se joace si singura. La primele incercari s-a miorlait un pic, i-am explicat ce se intampla și a acceptat. Apoi, am auzit-o râzând cu păpușile. #iuhu

-Acum vorbesc mult cu ea și îi explic fiecare lucru pe care il fac. Da, primele ore am avut prune în gura si nu reuseam sa fiu suficient de rapida sau sa anticipez supararea ei, ca să i-o explic. Dar apoi am prins smecheria si uite asa turui: “mami acum spala vasele rămase de aseara, cand au venit la noi în vizită prietenii. Tu dormeai linistita și iti multumesc pentru ca ne permiti sa ne mai și distram. Ce jucarie ai tu in manuta? Ah! Pe Minnie? Ce frumooos! Ia arata-i mamei cum te joci cu Minnie și cum o iubesti”. Si lista continua..

Cert este ca am ajuns la concluzia (era exact în fața ochilor mei dar îi mulțumesc Nanei, vecina mea, pentru că m-a facut sa vad asta) ca bebelusii sunt taaaare inteligenți si receptivi. Si ca e normal sa le explicăm fiecare lucru pentru ca… de unde să stie? Nici noi nu ne-am nascut invatati. Acum lucrez la variantele de a spune “nu” care sa nu îl contina pe “nu”",  a scris Sore pe blogul personal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Sore
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
18 sept.
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
18 sept.
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Nicușor Dan.
18 sept.
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
Ultimele știri
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
18 sept.
Rapid învinge FC Argeș cu 3-1 și este noul lider în Superligă. Fiul lui Dan Șucu a închis tabela
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Reportaj
18 sept.
De ce a câștigat Kia EV2 Best Electric City Car România 2026? Am testat-o în traficul din București și am înțeles cum a învins rivalii chinezi
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
18 sept.
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
18 sept.
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
Un bărbat în costum albastru închis care ține un inel de logodnă în mână
18 sept.
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
18 sept.
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
18 sept.
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
18 sept.
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”