“Nu știu cum să rezum povestea care a dus la această carte. Am plecat aiurea prin țară, să fiu cu mine, dar cu gândul la Nati, fetița mea. Îmi doresc de mult să-i arăt adevărata Românie, așa că această carte este ca o moștenire pentru ea”, a-nceput Ștefan, 38 de ani, să ne explice.

Cu gândul la Nati este el cam de când Anca s-a mutat, după divorț, în Grecia, cu tot cu fetița lor și cu noul ei soț.

Ștefan Lungu lansează o carte bilingvă cu 100 de rețete tradiționale

Rămas în România, Ștefan, fost prezentator de la TVR și fost consilier al Elenei Udrea, a căutat modalități de a-și umple plăcut timpul liber. Iar să umble prin țară cu un scop i s-a părut cea mai bună alegere: “Am colindat Maramureșul, ținuturile Bucovinei, Delta Dunării, localitățile dunărene pentru acest proiect culinar, pentru a reînvia bucătăria tradițională românească, așa cum se făcea pe vremuri, fără plastic, fără elemente și trucuri moderne. Din păcate, pentru acest proiect n-am găsit susținere printre români, am găsit-o la un străin, mai român decât mulți dintre noi”.

“100 de rețete de foc” se numește cartea lui Ștefan, care pentru a afla cum se gătea pe vremuri a mers prin cătune izolate, prin sate pescărești și pe la stâne. Acolo a descoperit mâncăruri cu arome unice, făcute în ceaun, pe plită ori la jar. Pe 82 dintre ele, “cele mai bune”, le-a și filmat – probabil, în speranța că va apuca să le prezinte, la un moment dat, la TV, într-o emisiune.

“Abia aștept, pe 20 septembrie, să văd cartea. Este bilingvă și este… altceva”, promite Ștefan.

2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații