Vestea ca artistul preferat va prezenta o emisiune la TV a stârnit un val de entuziasm printre cei prezenţi, după concert fiind asaltat de fanii dornici să se afle cât mai multe despre noul show.
„Am fost surprins să văd câţi oameni din Alba Iulia au trait alături de mine bucuria cu care m-am implicat în noul proiect de televiziune. Mulţi dintre ei au vrut chiar sa imi arate cat sunt de curajosi şi îi aşteptăm pe toţi la preselecţii. În ciuda faptului că vremea nu a fost foarte prietenoasă, m-am bucurat că publicul a fost numeros.", spune Ştefan.
Probele de sunet pentru concert s-au făcut la aproape 40 de grade, iar Stefan a experimentat încă o dată pe propria piele cum este să cânţi in condiţii extreme, aşa cum vor fi nevoiţi să o facă cei care vor participa la Killer Karaoke.
La final, atmosfera s-a mai „răcorit" cu o bătaie cu apă în toată regula, artistul distrându-se pe cinste alături de fetele din bandul său.
„După probele de sunet, m-am distrat cu fetele din band. Ne-am alergat desculți, pe dalele fierbinți din Piata Cetatii, si ne-am racorit cu multa apa, suc si bere. M-am luptat singur împotriva a 6 fete, dar a fost de departe cea mai tare distracţie din vara asta.", marturiseşte Ştefan.
Citeşte şi: