Un oficial al tribunalului Majorca, Spania, a declarat că interpretul Stephen Gately a murit din cauze naturale şi nu ca urmare a beţiei crunte. Se pare că vedeta suferea de o afecţiune pulmonară, cauzată de acumularea de lichide în interiorul plămânilor.
Această variantă nu o exclude pe cea avansată anterior, conform căreia fostul component al trupei Boyzone s-ar fi înecat cu propria vomă, după ce o noapte întreagă a petrecut alături de câţiva prieteni în club.
În vârstă de 33 de ani, Stephen a fost găsit mort sâmbătă în apartamentul său din Port Andratx. În locuinţă se mai afla şi soţul acestuia, Andrew Cowles.
O mostră de lichid pulmonar luată post-mortem va fi trimisă către un laborator specializat din Barcelona pentru a verifica dacă artistul într-adevăr avea mari probleme de sănătate înainte de producerea decesului.