Stephen Gately, fostul component al trupei Boyzone, a murit după ce a băut şi chefuit timp de opt ore în clubul pentru gay Black Cat din Mallorca alături de partenerul său Andy Cowles, informează ziarul The Sun.
Stephen şi Andy au băut numeroase cocteiluri şi vin alb, iar cântăreţul de 33 de ani, care rar bea alcool, era pur şi simplu ”dărâmat” în timpul ieşirii, susţin martorii din club.
Spre dimineaţă au mers împreună cu un bulgar în aparatmentul lor din staţiunea spaniolă unde au continuat să bea. La 4:30 dimineaţă (5:30, ora României) cei trei au ajuns în apartament iar în jurul orei 5:30 (6:30, ora României) Andy a mers la culcare, lăsându-l pe Stephen pe canapea.
Acesta a fost cel care l-a găsit pe partenerul său mort la ora 9:30 (10:30, ora României) în poziţia “de rugăciune”, ghemuit şi cu faţa înfundată în pernă.
După primele cercetări Poliţia crede că artistul s-a înecat cu propia vomă şi încearcă să-l găsească şi pe bulgarul Giorgi Duchev cu care cei doi au petrecut.