Cove face televiziune de aproape 20 de ani, iar de 4 prezintă “Vorbește lumea”, care începe dimineața, la 10.30, la Pro TV. E vesel nevoie mare în fiecare ediție, deși recunoaște că nu e o persoană matinală, prin urmare, nu e în cea mai bună formă la acea oră.
Cove trebuie să ajungă printre primii în studioul “Vorbește lumea” - este cel care intră în direct la Știrile PRO TV pentru a le dezvălui telespectatorilor ce vor vedea în ediția din ziua respectivă -, așa că somnul de dimineață îi e redus considerabil, de luni până vineri.
“Pe la 10.00 avem un duplex cu Știrile PRO TV și trebuie să fiu pregătit să intru în direct. Asta înseamnă că eu ajung la platou undeva pe la 9.00, 9.10, cam așa”, ne-a spus el.
În ciuda faptului că-i displace trezitul dimineața, Cove nu face nazuri și spune că nu a întârziat niciodată, în toată cariera lui, la vreun live: “Nu mi s-a întâmplat să ajung mult mai devreme, mai târziu mi se mai întâmplă să ajung, dar n-am întârziat la un direct niciodată, în toată viața mea”.
VIDEO: Cosmin Nistor