UPDATE 12 septembrie: În ediția de duminică, 11 septembrie, Cabral și Adela Popescu au intrat în direct din jungla dominicană pentru a-i provoca pe telespectatori să-și decidă concurentul preferat într-un joc cu surprize. Pentru prima dată în acest sezon, soarta a două celebrități a fost dictată de publicul de acasă.

Anisia Gafton și Giani Kiriță s-au duelat, LIVE, din Republica Dominicană, pentru produsul la care visează de când au ajuns în junglă – Anisia simțea nevoia de ceva dulce și a cerut o ciocolată, iar Giani – o cafea fierbinte. În urma votului publicului, Anisia l-a învins pe celebrul fotbalist.

Două noi celebrități vor tulbura liniștea junglei și vor intra în această seară în cel mai intens experiment al momentului. Este vorba despre artista Ami și chef Salvo Castro.

„Primim marfă nouă, ferchezuită, odihnită, bine mâncată. Noii veniți se îndreaptă către noi bucuroși și voioși pentru încă… 10 secunde!”, va spune Adela Popescu. Emoțiile celor doi vor fi atât de intense încât abia în fața primului joc vor realiza în ce provocare au intrat.

„Nici nu știu de ce am venit. Abia mai respir… Am venit să ne punem viața în pericol!”, va mărturisi una dintre celebrități. „Nu că o să vă pară rău că ați venit, nu că o să vă smulgeți părul din cap, o să vă doriți la fiecare zece secunde să strigați «Sunt celebru, scoate-mă de aici!»”, le-a spus Cabral înainte de prima lor probă.

Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”
Recomandări
Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”

Vedete din România vor lăsa deoparte stilul de viață obișnuit pentru a înfrunta obstacolele limitărilor fizice și psihice, într-o provocare extremă. PRO TV anunță începerea producției reality-show-ului care a făcut istorie: „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

Concurenți „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” 2022

S-a aflat cine sunt concurenții „Sunt celebru, scoate-mă de aici” 2022. 12 celebrități intră în jungla din Republica Dominicană. Lidia Buble, Cornel Palade și Giani Kiriță sunt printre vedetele care au acceptat provocarea.

Timp de două luni, celebritățile vor trăi sub cerul liber, departe de casă, de fani și de luxul zilnic, complet izolate, fără acces la telefon sau internet și se vor lupta cu neprietenoasa junglă pentru titlul de rege sau regină a acesteia. Resurse limitate, insecte, izolare, teama de necunoscut, animale exotice și provocări extreme – sunt doar câteva dintre elementele pe care vor trebui să le înfrunte vedetele, în cel de-al doilea sezon al show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

sunt-celebru-scoate-ma-de-aici-sezonul-2-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Mobilizarea parțială, referendumurile din teritoriile ocupate și șantajul nuclear sunt strâns legate între ele. Noul scenariu al Kremlinului, văzut din Ucraina
Recomandări
Mobilizarea parțială, referendumurile din teritoriile ocupate și șantajul nuclear sunt strâns legate între ele. Noul scenariu al Kremlinului, văzut din Ucraina

„«Sunt celebru, scoate-mă de aici» este un produs de televiziune extrem de complex, care în acest an revine cu o mulțime de surprize, atât pentru telespectatori, cât și pentru concurenți. Sunt foarte bucuros să anunț debutul producției și extrem de mândru de echipa care va face ca acest sezon să devină o adevărată adicție pentru cei de acasă!”, a spus Amir Mor Hason, Production Director PRO TV. 

Într-o abordare diferită, condimentat cu probe și elemente noi, show-ul va pune la încercare capacitatea de adaptare a vedetelor la condițiile austere din junglă, departe de confortul pe care-l au acasă. Cine sunt cei care vor accepta să-și înfrunte fricile în cel mai așteptat show al toamnei vom afla în curând. 

Primul sezon al show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a fost prezentat de Cabral și Mihai Bobonete.

Prezentatori „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Adela Popescu și Cabral fac echipă la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, filmat în Republica Dominicană. „Experiența «Sunt celebru, scoate-mă de aici» nu este doar pentru cei care intră în concurs, ci și pentru mine. Mă bucur că pot face asta cu Cabral, alături de care am prezentat prima emisiune LIVE din viața mea, în urmă cu… nici nu mai contează câți ani. Îi admir pe cei care vor intra în acest reality show pentru curajul de a-și depăși propria condiție.

Ziar din Ungaria, despre dezvăluirile din Libertatea: „Mișmaș obraznic. În timp ce Putin amenință cu arma nucleară, armata română vrea să mute un radar NATO pentru un depozit Lidl”
Recomandări
Ziar din Ungaria, despre dezvăluirile din Libertatea: „Mișmaș obraznic. În timp ce Putin amenință cu arma nucleară, armata română vrea să mute un radar NATO pentru un depozit Lidl”

Nu este ușor nici măcar să iei decizia asta, dar să fii acolo, în junglă, departe de tot și toate, având curajul să stai față în față cu necunoscutul. Abia aștept să văd care sunt concurenții, la ce provocări vor fi supuși și cum vor depăși fiecare zi din jungla «Sunt celebru, scoate-mă de aici!»”, a spus Adela Popescu pentru revista VIVA!

Unul dintre cei mai iubiți prezentatori TV, actor și un pasionat al sporturilor extreme, Cabral va testa capacitatea de adaptare a vedetelor la condițiile austere din junglă. „Mă bucur că sunt alături de Adela în povestea asta, am mai lucrat împreună și este genul de partener atent și pe care te poți baza, cu experiență și trecută prin multe.

Emisiunea rămâne un experiment, asta a fost de la primul sezon, vedetele știu în ce se bagă și merg acolo nu ca să se îmbogățească, ci mai ales ca să-și demonstreze lor – și, desigur, și publicului – că sunt și că pot mult mai mult decât au reușit să demonstreze până atunci. Sigur, foarte importantă este lista de concurenți ce vor intra în acest experiment… și eu sunt curios să-i văd pe toți în tabără și-apoi să așteptăm să vedem dacă cedează și strigă: Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, a spus Cabral.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunțul șocant făcut de Poliție după ce Anamaria Prodan și Reghecampf s-au luat la bătaie. Mărturie uluitoare. „Mi-a fost milă să-l calc în picioare!”
GSP.RO
Anunțul șocant făcut de Poliție după ce Anamaria Prodan și Reghecampf s-au luat la bătaie. Mărturie uluitoare. „Mi-a fost milă să-l calc în picioare!”
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Filmul unei răzbunări: Neîmpăcat cu despărţirea, un bărbat şi-a împuşcat rivalul în dragoste pe o stradă din Baia Mare, chiar în faţa femeii iubite
Observatornews.ro
Filmul unei răzbunări: Neîmpăcat cu despărţirea, un bărbat şi-a împuşcat rivalul în dragoste pe o stradă din Baia Mare, chiar în faţa femeii iubite
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Știrileprotv.ro
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Video şoc! Avem imaginile bătăii dintre Reghe şi Prodanca în plină stradă! Atenţie, filmare cu puternic impact emoţional! Exclusiv.
FANATIK.RO
Video şoc! Avem imaginile bătăii dintre Reghe şi Prodanca în plină stradă! Atenţie, filmare cu puternic impact emoţional! Exclusiv.
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Orangesport.ro
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Horoscop 24 septembrie 2022. Leii sunt dezamăgiți de reacțiile unor apropiați legate de câștiguri sau de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2022. Leii sunt dezamăgiți de reacțiile unor apropiați legate de câștiguri sau de administrarea unor bunuri
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi