Ținutele la Premiile BAFTA 2018. Participanții la Premiile BAFTA din acest an au fost încurajați să poarte negru în sprijinul inițiativei ”Time’s Up”, care se opune hărțuirii, asaltului și agresării femeilor. Multe dintre celebrități care au participat la Gala BAFTA 2018, inclusiv Angelina Jolie și Jennifer Lawrence, s-au îmbrăcat în negru.La fel s-a întâmplat și la Globurile de Aur, din ianuarie, tot în semn de protest. Și atunci, Angelina Jolie a avut atunci o rochie de culoare neagră, la fel ca toate vedetele care au luat parte la eveniment.
Kate Middleton și prințul William, care este și preşedintele BAFTA, au participat la cea de-a 71-a gală a Premiilor cinematografiei Britanice, dar - totuși - ducesa a purtat cu această ocazie o rochie verde, alegere pentru care a fost acuzată că a sfidat mișcarea Time’s Up, care recomandase participanților la eveniment să poarte negru.
Cu toate acestea, Kate a fost și lăudată pentru alegerea sa, căci mulți au interpretat eșarfa de culoarea neagră drept o decizie pentru susținerea mișcării.
Ducesa de Cambridge a purtat o rochie vaporoasă semnată Jenny Packham, căreia i-a asortat un colier de smaralde şi o geantă plic neagră.
Există totuși un motiv pentru care Kate Middleton nu a ales o ținută neagră. Familia regală britanică nu are voie să se aleagă o poziție politică, protocolul specificând că trebuie să păstreze constant neutralitatea.
Cea de-a 71-a gală a premiilor BAFTA (British Academy of Film and Television Arts) a avut loc, pentru al doilea an consecutiv, la Royal Albert Hall din Londra, fiind prezentată acum de actriţa Joanna Lumley, care l-a înlocuit pe Stephen Fry, actorul care a fost anchetat de poliţia irlandeză pentru că a spus despre Dumnezeu că este un ”prost maniac”, fiind gazdă a ceremoniei de 12 ori.
Vezi aici câștigătorii Premiilor BAFTA 2018. Filmul ‘Three Billboards outside Ebbing, Missouri’ a fost marele învingător. Premiile BAFTA sunt oferite anual pentru realizări deosebite în cinematografie şi televiziune de către Academia Britanică de Film şi Televiziune.
Foto - NorthFoto