Cântăreaţa Nicole Scherzinger, fostă membră a grupului Pussycat Dolls, a fost plătită cu un milion de dolari pentru un concert de 45 de minute, pe care l-a susţinut joi seară la Dubai la World Trade Centre, la invitaţia băncii NDB din Emiratele Arabe Unite.
"Nici măcar Nicole Scherzinger nu poate să refuze o astfel de sumă. Acel concert nu a durat decât 45 de minut, nu i-a răpit prea mult timp, pentru că a fost dusă şi adusă din Dubai cu avionul, la clasa I", a declarat o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.
Vineri, cântăreaţa a luat din nou avionul şi a mers la Los Angeles, unde lucrează pentru noul ei album.