Amy Winehouse surprinde din ce în ce mai mult, şi nu tocmai într-un mod pozitiv.
După ce zilele trecute a fost surprinsă de paparazzii ieşind dintr-un bar într-o stare jalnică, acum artista s-a gândit să-şi facă debutul pe scenă alături de cântăreţul Pete Doherty în cadrul V Festival.
Doar că a uitat să-l anunţe şi pe acesta că are de gând să apară alături de el. Toată lumea a fost uimită de gestul lui Amy, ba chiar cei care se ocupau cu securitatea au încercat să o scoată de pe scenă.
Când, însă aceasta l-a sărutat pe buze pe Pete spiritele s-au calmat, iar cei doi au plecat împreună în apluazele publicului.