Astăzi, Mirela Dinică l-a avut ca invitat pe Cezar Ouatu, finalist la Eurovision cu melodia "It's my life". În dialogul cu jurnalista Libertatea, artistul a spus că vrea să aibă cât mai mult apariţii în presă până sâmbătă.
"E foarte frumos că nu mi-ai cerut bani ca să vii la noi în emisiune, aşa cum au făcut alţi artişti. Şi una dintre persoanele care mi-au cerut bani a fost Elena Cârstea", a declarat Mirela Dinică.
"Interesant! Eu cred însă că artiştii ar trebui să trăiască din concerte şi drepturile de autor", a răspuns uimit Cezar Ouatu.
De când a venit din Statele Unite ale Americii, Elena Cârstea a făcut turul televiziunilor şi a avut foarte multe apariţii în care a vorbit despre viaţa din SUA, familia ei sau şi-a promovat melodia pe care o va interpreta sâmbătă în finala Eurovision.