Soții Zenga au petrecut a doua luna de miere în Thailanda! Cât de bine arată Raluca

Dat fiind faptul că locuiește de 7 ani în Dubai, iar cu un an înainte a stat în Arabia Saudită, Raluca a fost nevoită să se adapteze cultului din Emirate și să învețe cum să-i respecte pe cei din jurul ei pentru a fi putea fi la rândul ei respectată. „Spre exemplu manifestări excesive de afecțiune în public, chiar și când ești cu persoana iubită, cu soțul tău. Adică trebuie să fii rezervată așa în manifestări. Încerc întotdeauna să mă îmbrac decent, să nu arăt excesiv de multă piele, este o chestie care deranjează și să fiu cumpătată în exprimare, la modul să nu fii nu știu critic, să nu vorbești de rău alte etnii, alte religii, să nu faci comentarii malițioase, adică astea oricum mi se pare o lege universală, nu neapărat legată de țările arabe. Trebuie să fii respectuos cu ceilalți chiar dacă sunt diferiți de tine și diferiți de mentaliatea ta”, ne-a povestit Raluca.

VIDEO EXCLUSIV/ Raluca Zenga reînvață codul bunelor maniere în varianta arăbească. „Încerc întotdeuna să nu arăt excesiv de multă piele”

Raluca Zenga reînvață codul bunelor maniere la fiecare mutare într-o altă țară

Dat fiind faptul că de când s-a măritat cu Walter Zenga și a stat prea puțin timp prin România, Raluca a învățat că trebuie să se adapteze culturilor și civilizațiilor din țările care le-au fost o a doua casă. Blonda este conștientă că meseria soțului ei o va purta în diferite colțuri ale lumii, așa că este dispusă să se documenteze mereu de tradițiile și civilizația țării unde va locui și speră să fie mereu la curent cu tot ce înseamnă cod al bunelor maniere.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.