Socrii l-au felicitat de miercuri

Socrii preşedintelui, Gheorghe (91 de ani) şi Aurora Andruşcă (80 de ani), care locuiesc în Suceava, au ţinut neapărat să-i ureze toate cele bune ginerelui lor încă de miercuri, cu două zile înainte, de teamă că şeful statului va avea un program încărcat de ziua lui. La rândul său, fratele mai mic al preşedintelui, Mircea Băsescu, ne-a declarat ieri: “I-am luat un cadou simbolic. Nu-i plac lucrurile extravagante”.

Şi-a schimbat părerea în funcţie de vârstă

Preşedintele Traian Băsescu a oferit, aseară, înainte de a se întâlni cu delegaţia FMI, câte o cupă de şampanie şi o felie de tort jurnaliştilor acreditaţi la Preşedinţie, el spunându-le, râzând, că la 40 de ani susţinea că “cei bătrâni, de peste 50 de ani”, trebuie restructuraţi.
“Atunci aveam 39-40 de ani şi trebuia să fac restructurări. Am spus atunci să îi dea afară pe cei bătrâni, de peste 50 de ani. Acum însă…”, şi-a amintit şeful statului, râzând.

Am aflat ce cadouri a primit

Parlamentarii şi membrii conducerii PDL care au fost ieri la Snagov, la vila Lac 1, pentru a-i ura “La mulţi ani!” şefului statului i-au dus acestuia mai multe cadouri. Uite ce a primit Băsescu:

  • o sticlă cu vin vechi de 60 de ani – 1.000 de lei
  • un set de stilouri – 2.000 de lei
  • o şapcă de lână
  • un tablou reprezentând portul Anvers (Belgia)

Citeşte astrograma întreagă a preşedintelui pe anul 2012 pe www.libertatea.ro.
Intră acum pe shop.libertatea.ro şi cumpără, la un preţ excepţional, CD-ul «Vă pupă Jean!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.