Anul ăsta o să fie mai greu cu petrecerile de Halloween. Deghizați sau nu, cel mai bun plan pentru a marca această seară specială rămâne vizionarea unui film de groază bun - sau două, sau trei -, instalați confortabil pe canapeaua de acasă.
Cuprins:
Libertatea vă recomandă 10 titluri care vă pot da fiori în această noapte. Filmele și serialele sunt disponibile pe platforma Netflix, liderul global al serviciilor de divertisment prin vizionare online, cu 183 de milioane de abonați din peste 190 de țări.
Un film horror psihologic norvegian. După un dezastru nuclear în urma căruia pe planetă se instalează foametea, Leonora, Jacob și fiica lor, Alice, sunt la limita supraviețuirii. Într-o zi, hotelul din oraș invită supraviețuitorii să participe la o piesă de teatru, oferindu-le de mâncare, ca un efort caritabil. Participanților li se oferă măști pentru a-i deosebi de actori, dar spectacolul ia o turnură ciudată atunci când cei din public încep să dispară.
Menéndez este un preot pensionar care locuiește într-un apartament întunecat și deteriorat. Suferă de o criză de credință și este bântuit de coșmaruri oribile. Fapte din trecutul său îl torturează. Într-o zi, primește vizita unui vechi prieten care susține că fiica sa este posedată și îi cere ajutorul pentru a o exorciza. Menéndez ia acest caz ca o șansă la mântuire.
La doi ani după ce a învins un cult satanic condus de babysitter-ul său, Cole continuă să fie bântuit de evenimentele oribile din acea noapte. Toți cei din viața sa cred că și-a pierdut mințile, ceea ce face povestea lui Cole greu de crezut. Încă este îndrăgostit fără speranță de vecina și cea mai bună prietenă a lui, Melanie - singura care crede povestea lui. Dar când vechii dușmani se întorc neașteptat, Cole trebuie din nou să depășească forțele răului și să supraviețuiască nopții.
Un thriller psihologic spaniol. După ce un accident îl lasă paralizat și într-un scaun cu rotile, adâncindu-se în depresie, incapabil să facă față noii sale vieți, Angel decide să se răzbune pe cei care, în ochii lui, l-au trădat. Mai ales pe femeia care l-a părăsit când avea cea mai mare nevoie de ea. Împotriva căreia pune la cale o răzbunare sinistră.
Oh Jun-u se trezește într-o dimineață singur acasă. Tânărul găsește un mesaj de la mama lui, care îi spune că familia a plecat în vacanță fără el. Dă drumul la televizor, unde prezentatorul anunță că un virus se răspândește la nivel național, cei infectați manifestând semne de canibalism. Lumea o ia razna, totul este distrus de zombi. După mai mult de 15 zile fără nicio conexiune socială, Jun-u observă o rază laser care vine din afara ferestrei balconului său.
Un serial dramatic plin de suspans, care spune povestea originii lui Mildred Ratched, o asistentă medicală. În 1947, Mildred sosește în nordul Californiei pentru a se angaja la un spital psihiatric de prestigiu, unde se desfășoară experimente noi și tulburătoare asupra minții umane. Aflată într-o misiune clandestină, Mildred se prezintă drept imaginea perfectă a asistentei medicale dedicate, dar, pe măsură ce se infiltrează în sistemul de îngrijire a bolnavilor psihic, descoperim un personaj extrem de tenebros.
Un serial cu acțiunea plasată în Anglia anilor ’80. După moartea tragică a unei bone, Henry Wingrave angajează o tânără dădacă americană pentru a avea grijă de nepoții săi orfani. Aceștia locuiesc la Bly Manor alături de bucătarul-șef, administratorul și menajera. Nimic nu este ceea ce pare la conac, iar secole de întunecate secrete așteaptă să fie dezgropate în această îngrozitoare și gotică poveste de dragoste.
De la creatorii serialului original “Mistere neelucidate” și de la producătorii serialului “Stranger Things”. Cazuri reale cu dispariții, crime șocante și contacte paranormale: o relansare fascinantă a unui legendar serial documentar. În șase noi episoade, detectivi, jurnaliști și membri ai familiei oferă teorii interesante despre cazuri ieșite din comun.
După o scurtă poveste de iubire în Monte Carlo, o tânără proaspăt căsătorită ajunge la Manderley, locuința impozantă a noului ei soț, un văduv chipeș. Naivă și lipsită de experiență, aceasta încearcă să se adapteze cu noua ei viață, dar descoperă că trebuie să lupte cu umbra primei soții a acestuia, a cărei imagine este menținută în viață de sinistra menajeră de la Manderley. Un thriller psihologic fascinant, bazat pe romanul gotic semnat, în 1938, de scriitoarea britanică Daphne du Maurier
După izbucnirea unei epidemii terifiante care poate distruge civilizația, un grup își riscă viața, iubirea, dar și umanitatea într-o luptă brutală pentru supraviețuire. Povestea e despre un virus ucigaș care lovește Moscova și un grup de supraviețuitori care fuge în pustietate, unde se confruntă cu amenințarea bolii, a hoților, dar și cu problemele dintre ei. Un thriller bazat pe romanul de succes al Yanei Vagner și regizat de Pavel Kostomarov, nominalizat la premiul Nika.