Halloween este o sărbătoare împrumutată de câţiva ani buni şi în România, care şi-a câştigat repede adepţi, mai ales că în noaptea de 31 octombrie cei care merg la petreceri se deghizează în zâne, prinţese sau prinţi, vampiri, vrăjitoare, mumii sau schelete. Halloween-ul este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween a fost influenţată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creştini Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Vechii celţi credeau că graniţa dintre lumea aceasta şi cea de dincolo se slăbeşte în ziua de Samhain, permiţând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoşii familiei erau cinstiţi şi invitaţi acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite.
Se spune că în noaptea de Halloween, dacă stai la masă cu familia şi prietenii, nu trebuie să mănânci în tăcere. Trebuie să vorbeşti, să râzi, să faci zgomot, ca să alungi spiritele defuncţilor care ar vrea, chipurile, să participe şi ele la festin.
Dacă îţi bat la uşă copii deghizaţi în drăcuşori, lilieci, strigoi etc., nu-i trimite la plimbare: tradiţia cere ca ei să meargă, în această noapte, din casă în casă, şi să ceară bunătăţi, rostind formula: „Trick or treat”, un gen de „Ne daţi ori nu ne daţi”. Dacă nu le dai nimic, te vor pedepsi, punându- ţi la cale o farsă. Şi, crede-mă, nu vrei să afli cât de ingenioşi pot fi, când vor să se răzbune!