Fotbalistul suedez de la AC Milan, care în aceste zile este unul dintre prezentatorii festivalului Sanremo, ar fi cerut de la organizatorii festivalului să fie liber, miercuri, pentru a fi prezent la meciul AC Milan – Udinese, scor 1-1.
A doua zi dimineață, Ibrahimovic s-a antrenat alături de colegii săi de la AC Milan, iar apoi, după-amiază, a plecat cu maşina spre Sanremo.
La un moment dat, mașina în care se afla fotbalistul suedez a rămas blocată în trafic, din cauza unui accident.
În lipsă de timp și de alte soluții, Zlatan Ibrahimovic a apelat la un motociclist, pe care l-a rugat să-l ducă până la Sanremo.
„După ce am stat trei ore în maşină, i-am spus şoferului că trebuie să ies. Am oprit un motociclist care era în trecere şi l-am întrebat dacă poate să mă ducă la Sanremo. Din fericire, era fan Milan”, a povestit Zlatan Ibrahimovic.
M-a dus 60 de kilometri cu motocicleta şi când am ajuns, şi era foarte frig, mi-a spus: „Am fost prima dată cu motocicleta pe autostradă…”
Zlatan Ibrahimovic:
60 km in moto per raggiungere @SanremoRai: la clip è su #RaiPlay ➡️https://t.co/YmmduZpfTp
— Ufficio Stampa Rai (@Raiofficialnews) March 4, 2021
⚡️Il video di @Ibra_official ⤵️#Sanremo2021 @RaiUno pic.twitter.com/l1HHkJ4Fq1
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a763cd96a9f40a1aa7d13e5dd6230efb.jpg)
Fotbalistul de la AC Milan a ajuns la timp, iar joi seara a făcut din nou show, cântând pe scena festivalului alături de Sinisa Mihajlovic.
Asta după ce, în prima seară a festivalului Sanremo, Zlatan Ibrahimovic s-a dat în spectacol, alături de prezentatorul Amadeus.
FOTO: EPA
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_afb6f3da1dd6e80c97e3359e1223f83d.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_7139952f92a963232273d4968e1ec6bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0eb9f1e7569bcf7f7718a0cbd6a5b6e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_371da5d1ec677139cf75501e081b01f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_acb68288b02778562af3dadb99f1c943.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_78bfcee78719496fb654c7efbe8df934.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_93ac9234946097385e2d206a9b9b7711.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_741c0ea97b94fe218526a9a89ca1fb51.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.