Viscri este cel mai cunoscut sat din România, acesta câștigându-și popularitatea în rândul turiștilor grație frumuseții sale care a atras de-a lungul timpului mai multe personalități, printre care s-a numărat și actualul rege al Marii Britanii.
Charles al III-lea a cumpărat o casă aici în anul 1996. Cunoscut pentru implicarea sa în proiecte de conservare a patrimoniului arhitectural, acesta a avut grijă ca proprietatea să fie adusă la vechea glorie. Casa din Viscri este vizitată și astăzi de rege, anul acesta fiind gazda unei expoziții de fotografie.
Satul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și nu este unul mare. Numărul proprietăților din zonă este destul de limitat așa că cei interesați să cumpere o casă aici au rar o astfel de oportunitate. Acum a fost scoasă la vânzare, pe Imobiliare.ro, o proprietate cu potențial ridicat pentru cei care vor să facă o investiție pe plan local.
„Proprietatea se poate transforma într-o casă de vacanță, în restaurant sau într-o pensiune”, explică reprezentantul agenției imobiliare în portofoliul căreia se află aceasta.
Ea include două corpuri de clădire, unul vechi, dar pentru care s-au realizat lucrări de renovare în 2018, și unul nou, construit în același an, la care se adaugă un teren cu o suprafață de 1.750 de metri pătrați.
Casa din Viscri este scoasă la vânzare cu prețul de 195.000 de euro. Anunțul poate fi consultat aici.
Regele Charles al III-lea nu este singurul care apreciază frumusețea satului localizat între Brașov și Sighișoara. Dana Rogoz și soțul său, regizorul Radu Dragomir, au cumpărat la rândul lor o casă veche în Viscri în 2020, cu ocazia împlinirii a opt ani de căsnicie.
Aceasta se afla într-o stare avansată de degradare, iar cei doi au decis să o renoveze.
Altig 12.08.2024, 23:33
Ce misto, Libertatea a inceput acum sa faca reclama grajdurilor scoase la vanzare la suprapret.
AlexisAlex 13.08.2024, 10:57
Daca editorul iti cere un articol iar tu ai fost la terasa cu amicii aseara, trebuie sa gasesti o solutie.
gabi58 13.08.2024, 11:15
au inebunit?aia o numesc ei casa?
Moshu 14.08.2024, 19:21
„Proprietatea se poate transforma într-o casă de vacanță, în restaurant sau într-o pensiune”...mnda....daca ai bani cu care n-ai ce face...inca vreo 300.000 de euro sa faci ceva locuibil in paraginatura aia !
mario_san 16.08.2024, 22:03
banuiesc ca stai intr-un apartament l a ultimul etaj, in capitala Romaniei, plina de parcuri,liniste, lipsa de ambuteiaje, in care poluarea lipseste cu desavarsire. Apartamentul construit in 1975, 2 camere semi decomandate, 45 mp, estimat de expert in imobilire (asa ca tine) la 200.000 euro. Gretos! Ai fost in Viscri? Nu ai nevoie de pasaport, poti sa ajungi cu usurinta dar la IQ-ul tau nu poti sa-i intelegi valoarea. Bucurestean de pribegie!