În funcţie de gusturi, oamenii beneficiază de diferite surse de proteine prin ceea ce aleg să mănânce zilnic. Pot fi proteine complete, de origine animală (carne, ouă, produse lactate) sau incomplete, de origine vegetală. Prin adăugarea alimentelor “vii”, precum fructe, verdeţuri şi legume, se ajunge la alimentaţia corespunzătoare.
“Nici o masă fără carne” e deviza valabilă în cazul multor persoane şi, într-adevăr, carnea reprezintă una din sursele cele mai consistente pentru alimentaţie. Tipurile indicate sunt cele slabe (curcan, pui, vită, oaie, muşchi de porc), deoarece grăsimea animală în exces e periculoasă.
Sunt printre cele mai gustoase alimente de origine vegetală, care pot fi consumate atât în stare naturală, în salate, cât şi fripte pe grătar, în loc de carne, mai ales în cazul vegetarienilor. Sunt săţioase şi conţin mulţi nutrienţi importanţi.
Deşi în rândul românilor nu se bucură deocamdată de popularitatea pe care o merită, avocado e fructul cu cea mai mare cantitate de proteine. Poate fi consumat atât în dietele de slăbire, cât şi în alimentaţia vegetarienilor.
Pot fi mâncate ca gustare (un pumn cu 50 g de migdale fiind o cantitate suficientă pe zi), în salate (alături de frunze de spanac, salată verde, măsline, brânză, zeamă de lămâie) sau în shakeuri cu fructe şi legume.
Proteinele din soia au cea mai mare valoare biologică, dacă ne referim la cele de origine vegetală. Pe piaţă găsim tot felul de produse de post sau destinate vegetarienilor, ca laptele de soia sau brânza (tofu).
Carnea de peşte conţine proteine de calitate şi grăsimi esenţiale (Omega 3 şi 6). Dacă peştele e bine preparat, proteinele sunt uşor de digerat şi îşi păstrează calităţile. O porţie de 200 g e suficientă chiar şi pentru o persoană activă.