Un spirometru de buzunar (dispozitiv medical pentru investigarea aparatului respirator – n.r.) analizează calitatea aerului respirat şi îţi spune dacă ar trebui să faci investigaţii medicale suplimentare pentru a depista afecţiuni pulmonare cauzate de inhalarea fumului încărcat de nicotină.

4401-252594-untitled1.jpg
Deşi jurnalista Libertăţii nu fumează şi are 25 de ani, aparatul arată că plămânii ei au vârsta de 37 de ani (foto mic). Fumatul pasiv acasă (ambii părinţi au acest viciu) a expus-o la afecţiuni pulmonare

“Cu fiecare ţigară, fumătorii îşi pun în pericol sănătatea”, ne-a declarat dr. Magdalena Ciobanu, pneumolog la Institutul Marius Nasta din Capitală.

Coordonator naţional al programului “Stop fumat!”, dr. Ciobanu supune fumătorii unui test care indică gradul de afectare al plămânilor. “Este vorba despre un test simplu şi rapid. Se introduc date ca vârsta, sexul şi înălţimea pacientului, apoi acesta suflă în aparat. Într-un minut, aerul expirat este analizat şi se afişează vârsta plămânilor. Astfel, fumătorul poate afla cât de mult i-a afectat nicotina organele respiratorii”, ne-a explicat doctorul.

4401-252592-aparat.jpgPentru efectuarea acestui test, nările trebuie prinse cu un cleşte, împiedicând astfel ca o parte din aer să fie expirat pe nas. “Din păcate, nu doar la fumători se obţin rezultate alarmante, ci şi la cei care petrec mult timp în încăperi cu fum de ţigară”, atrage atenţia specialistul.

„The last tour”cu Florin Piersic. Legendarul actor își pregătește oficial ieșirea din scenă cu o serie specială de evenimente EXCLUSIV
Recomandări
„The last tour”cu Florin Piersic. Legendarul actor își pregătește oficial ieșirea din scenă cu o serie specială de evenimente EXCLUSIV

Interpretarea rezultatului

Dacă vârsta indicată de aparat este mai mare decât cea biologică, este semn de îngrijorare. “Pacientul va face apoi investigaţii la spirometrul clasic şi o radiografie la plămâni”, explică dr. Ciobanu. Testul nu funţionează în cazul persoanelor cu viroze, al celor care nu au fumat o oră înainte de consultaţie şi al celor care au probleme respiratorii.

Soluţii pentru «întinerirea» funcţiilor pulmonare

√ Renunţarea definitivă la fumat. A reduce numărul de ţigări pe zi nu înseamnă schimbări în starea plămânilor.

√ Evitarea statului în încăperile unde se fumează, mai ales dacă ele nu sunt aerisite corespunzător.

√ Activitatea fizică. Fie că e vorba de gimnastică, de aerobic, de grădinărit sau doar de mersul pe jos, aceasta stimulează arderile şi intensifică activitatea plămânilor.

√ Infuziile de soc, tei sau muşeţel. Acestea fluidizează secreţiile bronşice, reduc tusea.4401-252593-interzis.jpg

Campania antifumat, relansată

Fumătorii care vor să renunţe la ţigări beneficiază de consiliere şi tratament gratuite în cadrul programului naţional “Stop fumat!”, ce se va relansa de mâine în mai multe centre din ţară, inclusiv la Institutul Marius Nasta din Capitală. Pentru consultaţii nu e nevoie de trimitere de la medicul de familie, ci de o programare prealabilă la linia telefonică gratuită 0800.87.86.73 (între orele 8.00 şi 20.00). Pacienţii au la dispoziţie şi adresa de email stopfumat@yahoo.com şi informaţii complete pe www.stopfumat.eu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Misterul celor două pietre uriașe care par tăiate cu laserul. Inscripțiile de mii de ani i-au uluit pe cercetători
Știrileprotv.ro
Misterul celor două pietre uriașe care par tăiate cu laserul. Inscripțiile de mii de ani i-au uluit pe cercetători
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Localitatea minusculă din România în care au început să se cumpere tot mai multe case și terenuri. Primarul vrea să o modernizeze cu fonduri europene
FANATIK.RO
Localitatea minusculă din România în care au început să se cumpere tot mai multe case și terenuri. Primarul vrea să o modernizeze cu fonduri europene
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
După cât timp poți să te urci la volan dacă ai băut un pahar de vin. Mulți au rămas fără permis pentru că nu au fost atenți la acest detaliu
FANATIK.RO
După cât timp poți să te urci la volan dacă ai băut un pahar de vin. Mulți au rămas fără permis pentru că nu au fost atenți la acest detaliu
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Un român stabilit în Marea Britanie face topul celor mai costisitoare cheltuieli. "Poţi să ajungi să plăteşti chiar şi un salariu"
Observatornews.ro
Un român stabilit în Marea Britanie face topul celor mai costisitoare cheltuieli. "Poţi să ajungi să plăteşti chiar şi un salariu"
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI