Care sunt bancnotele și monedele Euro aflate în circulație

Comentează
Bancnotele si monedele Euro

În urmă cu mai bine de două decenii, la data de 1 ianuarie 2002, la trei ani de la producerea monedei unice, 12 țări membre ale Uniunii Europene au renunțat la monedele lor naționale și au adoptat o monedă unică, denumită euro.

Iniţial, moneda euro a fost utilizată în toate aceste state din zona unică, în timp ce Cipru, Estonia şi alte ţări au adoptat-o câţiva ani mai târziu.

În prezent, peste 340 de milioane de oameni din 19 țări din zona UE folosesc moneda euro. În circulație sunt puse peste 28 de miliarde de bancnote euro a căror valoare totală este estimată la aproximativ 1,5 trilioane de euro.

Euro este a doua cea mai utilizată monedă din lume, după dolarul american, iar UE depune eforturi pentru consolidarea rolului internațional al acesteia și de adaptare la noile provocări, inclusiv digitalizarea rapidă a economiei continentale și dezvoltarea monedelor virtuale.

Banca Centrală Europeană și-a propus să implementeze un nou design pentru bancnotele euro, care ar urma să fie gata în 2024. Până la sfârșitul acestui deceniu, instituţia de la Frankfurt ar putea lansa şi un euro digital.

În momentul de față există şapte bancnote şi opt monede euro, iar noi îți vom spune care sunt acestea, cum arată și ce caracteristici au.

Care sunt bancnotele euro?

Bancnotele euro sunt inspirate din stilurile arhitecturale care au caracterizat şapte perioade din istoria culturii europene. Acestea sunt identice în întreaga zonă euro și pot fi folosite pretutindeni în această regiune. Iată care sunt bancnotele euro:

Bancnota de 5 euro

- Dimensiune: 120 x 62 mm

- Culoare: gri

- Stil arhitectural: clasic

Bancnota de 10 euro

- Dimensiune: 127 x 67 mm

- Culoare: roşu

- Stil arhitectural: romanic

Bancnota de 20 de euro

- Dimensiune: 133 x 72 mm

- Culoare: albastru

- Stil arhitectural: gotic

Bancnota de 50 de euro

- Dimensiune: 140 x 77 mm

- Culoare: portocaliu

- Stil arhitectural: renascentist

Bancnota de 100 euro

- Dimensiune: 147 x 82 mm

- Culoare: verde

- Stil arhitectural: baroc şi rococo

Bancnota de 200 euro

- Dimensiune: 153 x 82 mm

- Culoare: galben-maroniu

- Stil arhitectural: arhitectura în oţel şi sticlă

Bancnota de 500 euro

- Dimensiune: 160 x 82 mm

- Culoare: violet

- Stil arhitectural: arhitectura modernă a secolului XX

Care sunt monedele euro?

Există monede de la 1 cent la 2 euro. Monedele euro au o faţă „europeană” şi una „naţională”, modelul acestora variind de la o ţară la alta. Monedele pot fi folosite pretutindeni în zona euro.

Feţele europene ale monedelor euro înfăţişează fie UE înainte de extinderea din luna mai 2004, fie o hartă a Europei. Pe feţele naţionale sunt reproduse simboluri sau motive specifice ţărilor care au emis monedele.

Pe lângă ţările membre ale zonei euro, Principatul Monaco, Republica San Marino şi Cetatea Vaticanului emit, de asemenea, monede euro. Acestea sunt: statele membre ale zonei euro, Principatul Monaco, Republica San Marino şi Cetatea Vaticanului.

Iată care sunt monedele euro:

Feţele europene

Moneda de 2 euro

- Diametru: 25,75 mm

- Înălţimea muchiei: 2,20 mm

- Greutate: 8,50 g

- Culoare: partea exterioară argintie, partea interioară aurie

- Compoziţie: partea exterioară cupru-nichel, partea interioară trei straturi alamă cu nichel, nichel, alamă cu nichel

- Muchie: inscripţii gravate pe muchia fin zimţată

Moneda de 1 euro

- Diametru: 23,25 mm

- Înălţimea muchiei: 2,33 mm

- Greutate: 7,50 g

- Culoare: partea exterioară aurie, partea interioară argintie

- Compoziţie: partea exterioară alamă cu nichel, partea interioară trei straturi cupru-nichel, nichel, cupru-nichel

- Muchie: trei grupe de zimţi şi trei porţiuni netede

Moneda de 50 de cenți

- Diametru: 24,25 mm

- Înălţimea muchiei: 2,38 mm

- Greutate: 7,80 g

- Culoare: auriu

- Compoziţie: aur nordic

- Muchie: crestături fine

Moneda de 20 de cenți

- Diametru: 22,25 mm

- Înălţimea muchiei: 2,14 mm

- Greutate: 5,74 g

- Culoare: auriu

- Compoziţie: aur nordic

- Muchie: netedă, cu şapte părţi dantelate („floare spaniolă”)

Moneda de 10 cenți

- Diametru: 19,75 mm

- Înălţimea muchiei: 1,93 mm

- Greutate: 4,10 g

- Culoare: auriu

- Compoziţie: aur nordic

- Muchie: crestături fine

Moneda de 5 cenți

- Diametru: 21,25 mm

- Înălţimea muchiei: 1,67 mm

- Greutate: 3,92 g

- Culoare: roşiatic

- Compoziţie: oţel placat cu cupru

- Muchie: netedă

Moneda de 2 cenți

- Diametru: 18,75 mm

- Înălţimea muchiei: 1,67 mm

- Greutate: 3,06 g

- Culoare: roşiatic

- Compoziţie: oţel placat cu cupru

- Muchie: netedă, cu o canelură

Moneda de 1 cent

- Diametru: 16,25 mm

- Înălţimea muchiei: 1,67 mm

- Greutate: 2,30 g

- Culoare: roşiatic

- Compoziţie: oţel placat cu cupru

- Muchie: netedă

Feţele naționale

Belgia

Monedele belgiene reproduc efigia Regelui Albert al II-lea şi monograma acestuia – litera majusculă A dedesubtul unei coroane – înconjurate de cele 12 stele ale UE.

Germania

Caracteristica monedelor de 1 euro şi de 2 euro este vulturul federal, simbol tradiţional al suveranităţii germane. Poarta Brandenburg, care simbolizează divizarea şi unificarea ulterioară a Germaniei, apare pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi. Pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi este reprezentată o crenguţă de stejar, care aminteşte de concepţia grafică a vechilor pfenigi germani.

Irlanda

Toate monedele irlandeze au aceeaşi faţă naţională reprezentând o harpă celtică, simbol tradiţional al Irlandei. Cuvântul „Irlanda” este scris în irlandeză.

Grecia

Pe moneda de 2 euro este reprezentată o scenă dintr-un mozaic spartan înfăţişând-o pe Europa, figura mitică grecească de la care şi-a împrumutat numele continentul nostru. Pe moneda de 1 euro este reprodusă o bufniţă, motiv preluat de pe vechea monedă ateniană de 4 drahme. Monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi poartă efigiile unor figuri greceşti de renume din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea şi de la începutul secolului XX, iar pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi sunt reprezentate o triremă ateniană, o corvetă şi o navă-cisternă.

Spania

Monedele de 1 şi 2 euro poartă efigia Regelui Juan Carlos I de Borbon y Borbon. Monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi îl prezintă pe Miguel de Cervantes, părintele literaturii spaniole, ca simbol al

universalităţii omului şi a operelor acestuia. Catedrala din Santiago de Compostela, unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din lume, este înfăţişată pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi.

Franța

Un copac, simbolizând viaţa, continuitatea şi dezvoltarea, apare pe monedele de 1 şi 2 euro. Acesta este înconjurat de motto-ul republican „liberté, égalité, fraternité”. Tema clasică a semănătorului este prezentă pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi, în timp ce efigia unei Marianne tinere şi feminine, simbol al Republicii Franceze, împodobeşte monedele de 1, 2 şi 5 cenţi.

Italia

Pe moneda de 2 euro apare portretul lui Dante Alighieri, pictat de Rafael. Moneda de 1 euro înfăţişează desenul lui Leonardo da Vinci care prezintă proporţiile ideale ale corpului uman. „Naşterea lui Venus” a lui Botticelli, o sculptură a lui Umberto Boccioni şi statuia ecvestră a împăratului Marcus Aurelius sunt ilustrate pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi. Celelalte monede prezintă Colosseumul (5 cenţi), Mole Antonelliana (2 cenţi) şi Castel del Monte (1 cent).

Cipru

Pe monedele de 1 şi 2 euro este reprodus un idol în formă de cruce din perioada chalcolitică (anul 3000 î.Hr.). Acesta este caracteristic pentru arta preistorică de pe insulă și reflectă locul pe care Cipru îl ocupă în centrul civilizaţiei şi al antichităţii. Pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi este reprezentată o navă din Kyrenia, vas comercial care datează din secolul al IV-lea î.Hr. Aceasta simbolizează istoria maritimă a insulei şi importanţa acesteia ca centru negustoresc. Pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi apare muflonul, o specie de oaie sălbatică din Cipru, reprezentativă pentru fauna insulei.

Luxemburg

Monedele poartă efigia Alteţei Sale Regale Marele Duce Henri. Cuvântul „Luxemburg” este scris în luxemburgheză.

Malta

Monedele de 1 şi 2 euro prezintă crucea malteză cu 8 vârfuri. Caracteristica monedelor de 10, 20 şi 50 de cenţi este stema Maltei, un scut cu o reprezentare heraldică a drapelului naţional al țării. Pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi este reprezentat altarul templului preistoric Mnajdra, construit în jurul anului 3600 î.Hr., pe o colină joasă, cu vedere spre mare.

Țările de jos

Sunt folosite două concepţii grafice diferite – două profiluri ale Reginei Beatrix. Pe monedele de 1 şi 2 euro, în dreapta profilului, apar cuvintele „Beatrix, Regina Ţărilor de Jos” scrise în olandeză. Pe monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 de cenţi aceleaşi cuvinte înconjoară profilul.

Austria

Moneda de 2 euro reproduce portretul pacifistei Bertha von Suttner. Marle compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart este înfăţişat pe moneda de 1 euro. Unele dintre cele mai reprezentative clădiri din Viena împodobesc monedele de 50 de cenţi (Clădirea Secesiunii), 20 de cenţi (Palatul Belvedere) şi 10 cenţi (Catedrala Sfântul Ştefan). Pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi sunt reproduse o genţiană, o floare de colţ, respectiv o primulă alpină.

Portugalia

Sigiliile regale ale primului rege al Portugaliei, Dom Afonso Henriques, şi cuvântul „Portugal” constitui elementele centrale ale monedelor. Pe monedele de 1 şi 2 euro sunt reproduse sigilii care datează din 1144, pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi apar sigilii din 1142, iar pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi apar sigilii din 1134. Sigiliile sunt înconjurate de castele şi blazoane, care, la rândul lor, au împrejur cele 12 stele ale UE.

Slovenia

Pe moneda de 2 euro este reprodusă imaginea poetului France Prešeren. Moneda de 1 euro îl prezintă pe Primož Trubar, autorul primei cărţi tipărite în limba slovenă. Pe monedele de 20 şi 50 de cenţi apar caii lipiţani şi, respectiv, muntele Triglav, iar pe moneda de 10 cenţi este reprodus proiectul nerealizat al clădirii Parlamentului sloven, aparţinând arhitectului Jože Plečnik. Un semănător este reprezentat pe moneda de 5 cenţi. Pe celelalte monede sunt reprezentate piatra folosită pentru înscăunarea suveranilor (2 cenţi) şi o barză (1 cent).

Slovacia

Monedele de 1 şi 2 euro înfăţişează o cruce dublă, la baza căreia se află trei culmi, concepţie grafică similară celei de pe stema naţională a Slovaciei. Pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi sunt reprezentate Castelul Bratislava şi stema naţională a Slovaciei. Monedele de 1, 2 şi 5 cenţi înfăţişează vârful Krivaň din munţii Tatra, un simbol al suveranităţii naţiunii slovace, şi stema naţională a Slovaciei.

Finlanda

Fructul şi florile de mur pitic sunt reproduse pe moneda de 2 euro, în timp ce pe moneda de 1 euro apare imaginea a două lebede în zbor. Leul heraldic este ilustrat de monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 de cenţi.

Principatul Monaco

Pe monedele de 1 şi 2 euro este reprezentat Principele Albert al II-lea. Monograma acestuia apare pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi. Monedele de 1, 2 şi 5 cenţi poartă blazonul prinţilor suverani ai Principatului Monaco.

Republica San Marino

Clădirea Guvernului (Palazzo Pubblico) este reprodusă pe moneda de 2 euro, iar pe cea de 1 euro apare stema oficială a republicii. Cele trei turnuri – Guaita, Ceste şi Montale – sunt prezentate pe moneda de 50 de cenţi. Pe moneda de 20 de cenţi apare Sfântul Marinus, inspirat de o pânză în stilul şcolii Guercino, iar pe moneda de 10 cenţi este reprodusă bazilica sfântului. Pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi sunt reprezentate al treilea turn, Statuia Libertăţii şi, respectiv, primul turn

Vatican

Toate monedele îl înfăţişează pe Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea şi poartă inscripţia „CITTA DEL VATICANO”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!