Când nu se fac nunți în 2025

Comentează

Zilele și perioadele când nu se fac nunți în 2025 coincid cu posturile de peste an stabilite de Biserică. În cazul în care vreți să programați cununia religioasă în anul 2025 este bine să știți când nu se fac nunți și care sunt posturile importante.

De ce nu se fac nunți în post

Botezul și nunta sunt unele dintre cele mai importante evenimente din viața unui om și, de cele mai multe ori, ne dorim să fie o zi specială în care să-i avem alături pe cei dragi. Dar pentru că nunta este un motiv de bucurie și sărbătoare, Biserica nu oficiază cununiile în zilele de post.

Potrivit tradiției creștine, zilele de post și posturile importante de peste an sunt cele când nu se fac nunți în 2025.

Biserica Ortodoxă are reguli stricte privind sărbătorile religioase. Organizarea unei nunți în timpul postului ar fi în contradicție cu aceste reguli și tradiții, care sunt respectate de credincioși pentru a menține ordinea și sfințenia practicilor religioase.

Interdicția de a face nunți în post este explicată de către anumiți teologi în două moduri:

Posturile sunt perioade de rugăciune, pocăință, și reținere de la plăcerile lumești, inclusiv mâncare, băutură și alte forme de satisfacție. Nunțile, pe de altă parte, sunt evenimente de bucurie, veselie și sărbătoare, iar atmosfera de sărbătoare a unei nunți nu este în concordanță cu spiritul de pocăință și reculegere din timpul postului.

Pe de altă parte, postul este văzut ca un timp de asceză, o practică spirituală prin care credincioșii se concentrează pe îmbunătățirea relației lor cu Dumnezeu. O nuntă, care este un eveniment social și festiv, ar putea distrage atenția de la această uniune spirituală.

De aceea, nunțile sunt programate de obicei în afara perioadelor de post, cum ar fi Postul Mare, Postul Crăciunului, Postul Sfinților Apostoli și Postul Adormirii Maicii Domnului.

Când nu se fac nunți în 2025

Zilele în care nu se fac nunți în 2025 sunt următoarele:

  • În toate zilele de post de peste an;
  • În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora;
  • 1-2 februarie - Întâmpinarea Domnului;
  • 24 februarie - 27 aprilie - De luni, după Lăsatul Secului de carne pentru Postul de Paște, și până Duminica Sfântului Apostol Toma
  • 28-29 mai - Înălțarea Domnului;
  • 7-9 iunie - Rusaliile;
  • 16 iunie-28 iunie - Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel;
  • 31 iulie-14 august - În Postul Adormirii Maicii Domnului;
  • 15 august - Adormirea Maicii Domnului;
  • 29 august - Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
  • 13-14 septembrie - Înălțarea Sfintei Cruci;
  • 15 noiembrie - 24 decembrie - Postul Nașterii Domnului;
  • 25 decembrie 2025 - 6 ianuarie 2026 - În intervalul dintre Crăciun și Bobotează.

Când pică Paștele în 2025

Dacă vrei să-ți programezi nunta, este bine să știi când pică Paștele în 2025.

Așadar, în 2025, Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi. În 2025, Paștele Ortodox pică duminică, 20 aprilie, în aceeași zi cu Paștele Catolic. Floriile ortodoxe 2025 vor avea loc duminică, pe 13 aprilie 2025, iar Floriile catolice 2025 vor fi, de asemenea, tot în ziua de duminică, 13 aprilie.

Ce sunt praznicele împărătești și când sunt

Praznicul sau prăznuirea este ziua în care Biserica sărbătorește un eveniment din istoria mântuirii, un sfânt sau sfinte moaște. Praznicul este o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii la care se cântă în slujbele Bisericii rugăciuni și imnuri. Praznicele împărătești sunt acele sărbători mari, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți.

Praznicele împărătești sunt, așadar, sărbătorile importante creștine:

  • 1 ianuarie – Anul Nou (miercuri);
  • 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (joi);
  • 6 ianuarie – Bobotează (luni);
  • 7 ianuarie – Sfântul Ion (marți);
  • 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (vineri);
  • 18 aprilie – Vinerea Mare (vineri);
  • 20 aprilie – Paștele ortodox (duminică) ;
  • 21 aprilie – A doua zi de Paște (luni);
  • 1 mai – Ziua Muncii (joi);
  • 1 iunie – Ziua copilului (duminică);
  • 8 iunie – Rusaliile (duminică);
  • 9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni);
  • 15 august – Sfânta Maria (vineri);
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică);
  • 1 decembrie – Ziua Marii Uniri (luni);
  • 25 decembrie – Crăciunul (joi);
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri).

Zile libere pentru nunți în 2025

Salariații pot primi zile libere plătite pentru evenimente speciale în familie după cum urmează:

  • căsătoria salariatului – 5 zile libere (cinci zile lucrătoare)
  • nașterea unui copil – 5 zile libere (cinci zile lucrătoare). La acestea se pot adăuga alte 10 zile libere (zece zile lucrătoare) dacă angajatul a urmat un curs de puericultură (concediu paternal) căsătoria unui copil – 3 zile libere

Tradiții de nuntă în România

În România, tradițiile de nuntă sunt bogate și variate, fiind influențate de regiunea în care au loc și de obiceiurile locale.

Cununia religioasă este centrul tradițiilor de nuntă din România. Mirele și mireasa sunt cununați în biserică, în cadrul unei slujbe speciale, în fața lui Dumnezeu, a preotului și a martorilor. În timpul slujbei, mirii poartă coroane pe cap (cununi), simbolizând încoronarea lor ca rege și regină a propriei familii.

Tradiția spune că mireasa trebuie să fie îmbrăcată în rochie albă, deoarece simbolizează puritatea. În ziua nunții, este bine că tânără să aibă la ea o monedă (pentru că noul cuplu să se bucure de un trai îmbelșugat)și să poarte o bijuterie veche de familie, (simbol al legăturii strânse a mirilor cu familia), ceva împrumutat (să le amintească de sprijinul celor apropiați și al prietenilor) și o jartiera albastră (simbol al fidelității).

Proaspeții însurăței trebuie să dea startul petrecerii, fiind protagoniștii celui dintâi dans, fie pe ritmurile unui vals, fie pe cele ale cântecului lor preferat. Apoi, mireasa va dansa cu socrul mare, iar mirele cu soacra mică. Înainte de începerea ospățului, e bine că nașul să propună un toast în cinstea mirilor.

La rândul lor, aceștia trebuie să răspundă prin mulțumiri adresate invitaților care iau parte la eveniment.

Hora miresei este o tradiție specifică României, în care nuntașii formează un cerc și dansează Hora, un dans popular românesc. Mireasa este adusă în centrul horei și se dansează în jurul ei, iar ulterior se alătură și mirele.

Tortul miresei va fi tăiat împreună de cei doi miri, iar lor le vă reveni prima porție. Cei doi își dau unul altuia cate o bucățică de tort, gest care simbolizează implicarea reciprocă în relație.

Furatul miresei este o tradiție plină de umor în care, în timpul petrecerii de nuntă, mireasa este „furată” de un grup de prieteni sau de rude. Mirele trebuie să negocieze cu „răpitorii” pentru a-și recupera mireasa, oferindu-le băuturi, bani sau îndeplinind o provocare amuzantă.

Momentul în care se arunca buchetul miresei e așteptat de mai toate tinerele necăsătorite. Mireasa le cheamă pe ringul de dans, iar cea care vă prinde buchetul vă fi următoarea care își vă întemeia un cămin.

Spre dimineața, nașa da jos voalul de pe capul miresei și îi pune un batic, simbol al faptului că ea a trecut în rândul femeilor aflate la casa lor. Voalul se va așeză pe capul fetei care a prins buchetul miresei.

Cavalerilor le e rezervat momentul în care mirele îi scoate cu dinții jartiera miresei și o aruncă spre cercul burlacilor. Cel care prinde jartiera trebuie să o pună pe piciorul fetei care a prins buchetul miresei, iar apoi să o invite la dans. Se spune că el va fi următorul care-și vă pune pirostriile.

Darul de nuntă este o tradiție în care invitații oferă mirilor bani, uneori și cadouri. Acest dar este pus într-un plic și oferit într-un moment special al serii, adesea în timpul unui dans sau al unui toast. Acest obicei este văzut ca un sprijin pentru tinerii căsătoriți în viața lor de început.

Sursă foto - Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...