Capricornii, implicaţi

Comentează

Aceşti nativi sunt înclinaţi să îi desconsidere pe cei care le recomandă detaşare

Arhiva foto

Lucien, 21 mai 1948, ora 5.05, Bucureşti. Taur cu ascendentul în Gemeni.
Dacă ora este bună, se observă mai întâi o mare nevoie de interiorizare, ca un fel de clarificare necesară, înainte de a face ceva cu adevărat important. Există în dumneavoastră tot ce aveţi nevoie pentru a vă elibera de acele frământări permanente, de temerile acumulate şi chiar de unele pericole posibile. Aţi strâns multe dureri de-a lungul timpului şi, deşi nici dv. nu înţelegeţi exact la ce vă folosesc, le păstraţi cu grijă şi vă întunecaţi atât prezentul, cât şi viitorul. V-ar prinde foarte bine să practicaţi iertarea faţă de toate persoanele sau evenimentele care v-au supărat vreodată, pornind de la ideea că există un rost superior în destinul fiecăruia pe care îl înţelegem parţial sau deloc. Dacă fugiţi de singurătate, sunt şanse ca aceasta să vă ajungă din urmă şi chiar să nu scăpaţi de ea. Ca să vă asiguraţi că există acel echilibru necesar, ar fi bine să vă retrageţi, voluntar, pentru o vreme şi să practicaţi orice disciplină spirituală, care vă este aproape de suflet.

Floarea, 18 februarie 1948, ora 10.30. Slivileşti, Vărsător cu ascendentul în Taur.
În cazul dv., dacă ora este exactă, se recomandă să fiţi foarte înţelegătoare faţă de orice situaţie neplăcută sau supărătoare, în legătură cu relaţia de cuplu. Cel mai probabil aceasta nu a supravieţuit nenumăratelor atacuri venite din mai multe părţi, în mod special din partea dv., poate prin nemulţumiri permanente şi chiar gelozie, posesivitate şi alte greşeli. Este important să înţelegeţi că nimeni nu îşi poate construi viaţa pe baza altcuiva, adică nu este corect să spunem că trăim pentru altcineva şi să ne dedicăm exclusiv acelei persoane, pentru că, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, această greşeală este sancţionată prin pierderea acelei persoane. Deşi poate vă consideraţi îndreptăţită să cereţi de la viaţă o anumită formă de fericire, mai ales cea care vine dintr-o relaţie de cuplu armonioasă, această fericire nu este gratuită. De multe ori, avem şansa asta, dar nu o apreciem suficient şi nu facem nici un efort ca să o menţinem, pentru că nici măcar nu ne dăm seama că este nevoie de aşa ceva.

Silvian Valeriu, 4 aprilie 1974, ora 17.00. Bucureşti, Berbec cu ascendentul în Fecioară.
Starea de sănătate poate fi destul de delicată din nenumărate motive, dar poate, cel mai important, este legată de o epuizare vitală permanentă, provocată de supărările pe cei apropiaţi, în mod special pe părinţi şi pe rude. Deşi nu sunteţi lipsit de noroc şi chiar există indicii că poate să apară o evoluţie frumoasă a unei poveşti de dragoste deosebite şi de aici a unei cariere pe măsură, orice încercare agresivă de a vă afirma pe plan social poate provoca şi mai multe supărări. Este bine să fiţi foarte atent la motivele care stau la baza oricărei dorinţe în acest sens şi, pentru a vă feri de orice formă de exagerare, rugaţi-vă să vi se dea ceea ce este mai bine pentru dv. În felul acesta, nici unul dintre cei apropiaţi nu mai poate fi considerat vinovat pentru ce vi se întâmplă, iar pe Dumnezeu se presupune că nu vă puteţi supăra, pentru că dv. sunteţi cel care poate nu înţelege deocamdată ce se întâmplă, de ce vă este dat să trăiţi anumite experienţe...

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
19 sept.
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
19 sept.
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
19 sept.
Rebelii houthi au revendicat un atac la Riad, capitala Arabiei Saudite: instalații Aramco au fost lovite
19 sept.
Un angajat care și-a raportat superiorul șefilor companiei a fost dat afară după 3 zile: un an mai târziu a câștigat în instanță 11.000 de euro
19 sept.
FCSB, umilită în Bănie: Universitatea Craiova a câștigat cu 5-0 și se apropie la un punct de liderul Dinamo
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
19 sept.
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
19 sept.
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
Viorel Oarză
19 sept.
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
19 sept.
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”