Cu o privelişte minunată asupra Văii Prahovei şi cu vedere spre Crucea Caraiman, Castelul Cantacuzino din Buşteni se înalţă la poalele muntelui Zamora, în cartierul cu acelaşi nume al staţiunii.

Despre Castelul Cantacuzino

Domeniul Castelului Catacuzino de la Buşteni este unul dintre cele mai frumoase de pe Valea Prahovei.

Curtea Castelului Cantacuzino

Grădina de la poalele palatului a fost amenajată cu mult bun-gust, după moda parcurilor din marile capitale europene. Se mai văd şi azi cele trei fântâni arteziene şi au rămas martori peste timp copacii aliniaţi de-a lungul aleilor drepte.

Castelul Cantacuzino din Bușteni, de o mare valoare arhitectonică, istorică, documentară și artistică, a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost ministru al României între 1899-1900, 1904-1907.

Edificiul a fost realizat în piatră și cărămidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez și se întinde pe o suprafață de 3148 mp.

Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne.

Ansamblul castelului este format din 4 corpuri. Pavilionul central este construit dintr-o fundație de beton, pereți de piatră cioplită și acoperiș din țiglă. Pavilionul de serviciu are parter și etaj. Vila administrativă are un singur nivel. Al patrulea corp îl reprezintă capela.

În perioada în care clădirea a servit ca sanatoriu, pereții au fost vopsiți uniform. După retrocedare, a început un proces de restaurare a picturilor originale.

Ce poți vedea în Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino are o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu cantacuzinii și o friză de picturi cu iluștrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană.

Vitraliile, stucomarmura, consolele, plafoanele cu grinzi aparente și pictate, balustradele din lemn, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz și bogat ornamentată, reprezintă o măiestrie a meșteșugului artistic.

Interior Castelul Cantacuzino

Șemineele realizate din piatră de Albești, ornamentate cu mozaicuri policrome, împlinesc atmosfera de reședință boierească, sporind valoarea Castelului Cantacuzino.

Castelul, construit în stil neoromânesc, este înconjurat de un parc ale cărui alei te poartă spre cascade, fântâni arteziene și grotă.

Principalele atracții din Castelul Cantacuzino

  • Intrarea principală
  • Curtea Interioară
  • Grota
  • Havuzurile
  • Turnul de Vânătoare
  • Placa Fundamentală
  • Vestibul
  • Scara de marmură
  • Salonul Principal
  • Salonul de onoare
  • Scara interioară din lemn
  • Logia

Tarife și program de vizitare

Castelul Cantacuzino primește astăzi mii de turiști anual, clădirea dispunând de un muzeu în interiorul castelului și de un magazin de unde iubitorii de suveniruri pot cumpăra obiecte inscripționate cu Castelul Cantacuzino.

De asemenea, lângă castel se află și o vilă unde doritorii se pot caza.

Program de vizitare în Castelul Cantacuzino:

Luni – Duminică 09.00 – 21.00

Ultima intrare este la ora 20.00. Intrarea se face din oră în oră

Tarife

Prețurile pentru vizitarea Castelului Cantacuzino diferă în funcție de obiectivele și atracțiile ce vor fi vizitate. De asemenea, există reduceri pentru pensionari, elevi și copii.

Tarife vizitare Castelul Cantacuzino – Sursa foto: CantacuzinoCastle.com

Parcul de aventuri de la Castelul Cantacuzino

Puteți vizita Castelul și expoziția, să savurați o cafea pe terasă, iar apoi să simțiți adrenalina în parcul de aventuri din curte. Sau puteți simți înainte adrenalina, să luați prânzul pe terasă și să vizitați apoi Castelul și expoziția. Orice varianta e posibilă la Castel.

  • Tiroliană
    • 20 lei – tură
  • Kids Adventure Course
    • 15 lei -tură
  • Tir cu Arcul pentru adulți sau copii
    • 15 lei – 10 săgeți
    • 25 de lei- 20 de săgeți
  • Tir cu arme Airsoft
    • 10 lei- 10 bile
    • 15 lei- 20 de bile
    • 30 de lei – 60 de bile

De asemenea, se pot închiria biciclete, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

  • Descoperă cele mai apreciate obiective turistice din Bușteni

Legendele și poveștile din spatele Castelului Cantacuzino

Castelull Cantacuzino- legenda

Legenda spune că prinţul Cantacuzino ar fi fost în stare să îmbrace acoperişul castelului din Buşteni în bani de aur, să i se ducă faima în străinătate. Nababul, cum i se spunea în epocă, era moştenitorul unei averi colosale, adunată de-a lungul veacurilor de urmaşii unei mari familii de os domnesc.

Boierul putea concura oricând cu regele în ceea ce priveşte bogăţia, dar şi statutul politic sau social. Era un mare iubitor de artă şi avea ambiţia să lase posterităţii edificii şi monumente care să-i poarte numele. Palatele trufaşe din Paris şi Viena l-au inspirat să construiască în ţară edificii demne de blazonul familiei sale, în spiritul tradiţiei, dar şi al modernităţii.

În 1900, a terminat palatul de pe Calea Victoriei, care adăposteşte acum Muzeul „George Enescu”, iar în 1911 a înălţat Castelul Cantacuzino sau Zamora de la Buşteni, menit să umbrească faima Peleşului.

Dintre toate atracțiile din jurul Castelului Cantacuzino, una anume atrage atenția vizitatorilor – grota.

Explicaţia acestei grote, aflată lângă fântânile arteziene moderne, va rămâne, probabil, pentru totdeauna un mister. Pare să fie un element ieşit din decor, fără nicio legătură cu palatul fastuos, dar creează o atmosferă romantică deosebită.

Puţini dintre turiştii care îşi fac poze în faţa grotei de la Castelul Cantacuzino cunosc legendele sumbre care se povestesc prin împrejurimi. Bătrânii au auzit de la moşii lor că grota exista aici din vremuri vechi, înainte ca locurile acestea să intre în stăpânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o.

Despre grota din Castelul Cantacuzino se spunea că este un loc bântuit, iar în serile cu furtună dansează lumini nefireşti la intrarea grotei. Oamenii mai spuneau că se aud vaiere prelungi şi, uneori, se ivesc, preţ de o clipă, năluci de fum printre picăturile de ploaie.

Zvonurile întunecate au încetat o vreme, odată cu sfinţirea, la 1936, a bisericii aflate în apropierea castelului. Lăcaşul de cult dăinuia aici de la 1800, dar a fost renovat şi închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în perioada prosperă dintre cele două războaie mondiale. După 1948, slujbele au fost interzise, iar comuniştii au preluat Castelul Cantacuzino și întreg domeniul.

Atunci, palatul a fost transformat în sanatoriu pentru pacienţii cu TBC. Localnicii spun însă că, înainte de Revoluţie, ceea ce se petrecea între zidurile palatului era un mister. Asta pentru că pe porţile castelului intrau mai des maşinile negre ale Securităţii decât ambulanţele. De aici au pornit zvonuri cum că în beciurile castelului ar fi fost supuşi torturii duşmanii fostului regim pângărind astfel Castelul Cantacuzino.

Urmărește-ne pe Google News