Bușteni - trasee montante din Bușteni, locuri de vizitat și obiective turistice

 65 comentarii
Busteni- Valea Prahovei

Orașul Bușteni, aflat pe Valea Prahovei, este unul dintre cele mai vizitate orașe din România. Din Bușteni se pot face numeroase trasee montane în munții Bucegi, trasee cu adevărat pitorești.

Deși este un oraș mic, Bușteni este foarte apreciat de turiștii care ajung pe Valea Prahovei.

Despre orașul Bușteni

Bușteni este una din cele mai populare stațiuni de munte, cu panorame spectaculoase, o mulțime de oportunități și activități de vacanță, de la schi la excursii montane. Orașul are o populație de 8.894 locuitori.

Bușteni se află în extremitatea nord-vestică a județului, la limita cu județele Brașov și Dâmbovița, în Munții Bucegi. Orașul este situat pe malurile râului Prahova, unde acesta primește apele afluenților Valea Cerbului, Valea Albă și Urlătoarea. Este străbătut de șoseaua națională DN1. Prin oraș trece și calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit de stațiile Bușteni și Poiana Țapului.

Scurt istoric al orașului

Se pare că, din punct de vedere istoric, nu se știe cu exactitate când este începutul orașului Bușteni.

În 1790 se spune că locul unde Valea Cerbului se varsă în râul Prahova se numea „La Bușteni”, terenul nefiind locuit, dar presărat cu gropi.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bușteni era un cătun al comunei Predeal din plaiul Prahova al județului Prahova. Bușteni ocupa atunci malul drept al Prahovei și partea inferioară a văilor Jepi, Paltinul și Valea Albă.

În 1882, s-a deschis o fabrică de hârtie care producea hârtie de mucava, apoi și hârtie de paie, de împachetat și pentru tipar. Existau deja câteva hoteluri și se puteau închiria vile de către turiștii dornici să ajungă pe Valea Prahovei.

Tot în acea vreme apărea fenomenul care va transforma stațiunea într-una tot mai cunoscută – schiul – datorită căruia a fost posibilă apariția construcțiilor de o frumusețe aparte care se mai păstrează și astăzi, dovada fiind numărul mare de turiști care veneau să se odihnească în ambianța plină de farmec a vilelor de pe Valea Prahovei.

Prin anii 1907-1908, tinerii ce veneau în vacanță din străinătate aduceau cu ei moda schiului, a „alunecatului pe patine de lemn, bob și sanie” la Sinaia și la Bușteni pe Valea Albă și Coștila.

Obiective turistice în Bușteni

Deși Bușteni este apreciat mai ales pentru monumentele și obiectivele turistice naturale aflate în apropiere, există și puncte de interes în interiorul orașului.

  • Castelul Cantacuzino (Bușteni) - construit în anul 1910 de către Gheorghe Cantacuzino.
Castelul Cantacuzino
  • Biserica Domnească - construită în anul 1889, ctitorie a regelui Carol I și a reginei Elisabeta, se remarcă prin arhitectura deosebită, dotările interioare (icoanele din interior sunt originale fiind pictate Gheorghe Tattarescu) și vechimea sa.
  • Mănăstirea Caraiman - o mănăstire de călugări ce poartă hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” și care este amplasată într-un cadru mirific chiar la poalele muntelui Caraiman.
Manastirea Caraiman
  • Casa scriitorului Cezar Petrescu - construită în 1918, în prezent aici este amenajat Muzeul Memorial Cezar Petrescu.
  • Monumentul „Ultima Grenadă” - a fost ridicat în anul 1928 și este dedicat eroului caporal Constantin Mușat.

Trasee montane din Bușteni

Orașul Bușteni este punct de plecare pentru mai multe trasee montane. Multe dintre traseele montane sunt inchise iarna, dar accesul pe platou se poate face cu telecabina.

  • Bușteni - Cascada Urlătoarea - Poiana Țapului . Traseul durează aproximativ 2 ore. Marcaj: punct roșu, punct albastru
  • Bușteni - Valea Jepilor - Cabana Caraiman- Cabana Babele, Hotel Peștera. Este traseu montan mai lung ce durează 5-6 ore . Marcaj: cruce albastră
  • Cabana Babele - Crucea Caraiman – Vârful Caraiman – Spinarea Coștilelor – Șaua Sugărilor. Marcaj:cruce roșie. Traseul durează aproximativ 2-3 ore.
  • Bușteni - Creasta Urlătorilor - Cantonul Jepi, Cabana Piatra Arsă. Este un traseu montan cu o durată de 3-4 ore. Marcaj: triunghi albastru
  • Bușteni - Valea Cerbului - Gâlma Mare - Cabana Omu. Durata este de 6-7 ore. Marcaj: bandă galbenă
  • Bușteni - Plaiul Munticelu - Poiana Coștilei - Pichetul Roșu - Cabana Mălăiești - 5-6 ore. Marcaj: triunghi rosu, bandă roșie
  • Bușteni - Cabana Gura Diham - Cabana Diham. Durata traseului este de 5-6 ore.

Telecabina Bușteni

Telecabina Bușteni este una dintre cele mai aglomarete telecabine de pe Valea Prahovei, mai ales pe timpul verii.

  • Telecabina Bușteni - Babele - lungimea traseului de 4.350 m, diferență de nivel 1.235 m, timp de parcurgere 13 minute. Telecabinaajunge pe platoul Bucegi unde pot fi admirate “Babele” și “Sfinxul” Program: zilnic 8.00 16.00.
  • Telecabina Babele -Peștera - lungimea traseului de 2.611 m, diferența de nivel 560 m, timp de parcurgere 10 minute. Telecabina ajunge la Schitul Peștera, Cheile Urșilor, Cheile Peșterii, Peștera Ialomiței. Program: zilnic 8.00 16.00.

Locuri de vizitat în apropiere de Bușteni

Printre obiectivele turistice cele mai apreciate în apropiere de Bușteni sunt Cascada Urlătoarea, Babele, Sfinxul din Bucegi. Tot în zonă se află rezervațiile naturale Parcul Național Bucegi, Poiana Crucii, Babele, cu acces direct prin Telecabina Bușteni-Babele.

Cascada Urlătoarea

Cascada Urlătoarea

Cascada Urlătoarea este o cascadă formată de pârâul Urlătoarea, foarte aproape de Bușteni. Cascada este aflată la altitudinea de 1100m, în apropierea traseului turistic care duce din Bușteni spre Platoul Bucegi pe Valea Jepilor. Se poate ajunge și din Poiana Țapului.

În afara principalei căderi de apă de 15 metri, există și alte căderi de apă mai mici, desfășurate pe câteva zeci de metri mai sus, pe cele două pâraie, Urlătoarea Mare și Urlătoarea Mică.

Crucea Caraiman

Crucea Caraiman Busteni

Crucea de pe Caraiman, sau Momumentul Eroilor, poate fi admirată chiar și de la poalele munților, atât ziua cât și noaptea, pentru că este luminată. Crucea este construită la o altitudine de 2291 m., între anii 1926 – 1928 de către Căile Ferate Române. Crucea are înălțimea de 48 m, iar lățimea unui braț este de 14 m.

Babele

Obiective turistice Busteni - Babele

Babele este vestitul monument natural situat pe Platoul Bucegilor, care a fost mereu o atracție turisticǎ, la o altitudine de 2.292 de metri, în vecinătatea vârfului Baba Mare, cu aceeaşi altitudine şi cu orientare pe direcţia nord-sud.

Oamenii de ştiinţǎ spun că apa, vântul, dar și înghețul au creat aceste douǎ stânci care seamănă cu nişte babe cocoşate ce stau la şuetǎ. În cărțile de geografie se spune cǎ aceste roci cu forme ciudate şi interesante sunt numite „ciuperci” stâncoase și sunt delimitate de Valea Jepilor spre est şi Valea Şugărilor în vest.

Sfinxul

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost pur si simplu fascinați de această minunăție a naturii, Sfinxul. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii vântului. Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.

Sfinxul din Muntii Bucegi

Peștera Ialomiței

Pestera Ialomitei Bucegi

Peștera Ialomiței, una dintre cele mai vizitate peșteri dn Munții Bucegi și din România, se află pe Muntele Bătrâna, la o altitudine de peste 1600m.

Accesul se face cu telecabina Bușteni până la Babele și mai departe telecabina până la Peștera.

Peștera Ialomiței se desfășoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit „la Altar” urmând în amonte o porțiune de încă 80 m, cu galerii și săli. Diferență de nivel este de 60 m. Este străbătută de un pârâu. Peștera are o desfășurare mixtă, prezentând atât galerii cât și săli.

Daca vrei sa vezi locuri inedite din Romania, afla mai multe despre Cascada Duruitoarea, Cascada Clocota sau Cascada Lotrisor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (65)
  • Avatar comentarii

    Daniel9090 07.02.2024, 14:28

    Busteni oferă priveliști montane deosebite, fiind înconjurat de vârfuri impunătoare și păduri dese

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 07.02.2024, 14:29

    Telecabina care leagă Busteni de Babele este o experiență unică și oferă o panoramă uluitoare asupra Munților Bucegi

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 07.02.2024, 14:29

    Castelul Cantacuzino este o bijuterie arhitecturală, cunoscută pentru frumusețea sa și istoria familiei Cantacuzino

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 07.02.2024, 14:30

    Cascada Caraiman este o destinație preferată pentru drumeții și plimbări în natură, oferind o oază de liniște și frumusețe naturală

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 07.02.2024, 14:30

    Crucea Caraiman este vizibilă de la distanță și oferă o panoramă uimitoare asupra văii și a localităților din jur

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!