De ce ne îngrășăm după diete? Cauza, descoperită în intestinele noastre

Comentează
De ce ne îngrășăm după diete

Oamenii de știință care studiază efectul dietelor susțin că tendința oamenilor de a pune la loc, într-un timp foarte scurt, kilogramele eliminate după un regim de slăbit de scurtă durată poate fi cauzată de schimbările apărute în cadrul microbiomului intestinal, acele trilioane de microorganisme care trăiesc în tractul digestiv.

Cercetătorii au descoperit, în cadrul testelor de laborator, că schimbările produse în microbiomul intestinal al unui organism obez în perioada în care acesta pierde din greutate pot persista luni în șir, acest lucru contribuind la accelerarea îngrășării după încheierea dietei. Fenomenul ar putea explica de ce atât de multe persoane eșuează în încercarea de a-și menține greutatea dorită în urma unui regim de slăbit — și ajung chiar la o greutate mai mare decât cea inițială.

Eran Segal și Eran Elinav de la Institutul de Științe Weizmann din Israel au declarat că, deși au fost realizate progrese semnificative în ceea ce privește studiul obezității și al cauzelor acesteia, îngrășarea recurentă este puțin înțeleasă.

''Oamenii încep diete și continuă să eșueze. Este o problemă foarte des întâlnită. Până la 50% dintre persoanele obeze prezintă acest model recurent'', a declarat Segal pentru sursa citată.

În încercarea de a afla motivul pentru care acest lucru se întâmplă, Segal și Elinav au realizat experimente pe șoareci de laborator pe care i-au trecut prin cicluri de diete bogate în grăsimi intercalate cu perioade de diete sărace în grăsimi. Astfel, ei au aflat că microbiomul intestinal al șoarecilor care au pierdut din greutate fusese modificat, iar schimbările s-au menținut multe luni și au condus la îngrășarea rapidă după ce animalele au fost trecute pe o alimentație bogată în grăsimi.

Soluția pentru diete eficiente

Cercetătorii israelieni nu au aflat cum funcționează cu exactitate acest mecanism însă, analizând în profunzime microbiomul, au descoperit că printre schimbările-cheie care se petreceau în corpul șoarecilor se evidenția o reducere a nivelurilor de compuși numiți flavonoide din tractul intestinal. Ca urmare, specialiștii au concluzionat că un tratament ''post-biotic'' bazat pe flavonoide ar putea ajuta la împiedicarea luării în greutate în urma unui regim de slăbit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Alexandru Nazare și Maria Mihali într-un selfie, în fața unei biserici
7 sept.
Alexandru Nazare se căsătorește cu o cântăreață de muzică populară din Maramureș. Cine e Maria Mihali
Ultimele știri
7 sept.
Un reactor configurat pentru producția de arme nucleare a fost descoperit în Siria
7 sept.
Cum arată cea mai scumpă casă abandonată din Balcani: costă 5.000.000 de euro, dar imaginile sunt dezolante
7 sept.
Donald Trump a redesenat harta Americii. Canada, Mexic și Groenlanda apar redenumite și anexate într-o imagine postată pe Truth Social
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
7 sept.
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
7 sept.
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
7 sept.
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?