Oamenilor le-au plăcut dintotdeauna recordurile, și asta indiferent dacă au vrut să fie ei cei care le stabilesc ori doar să fie martori la anumite momente de acest gen. De când au început să fie contabilizate, în anul 1955, toate recordurile mondiale au avut darul de a celebra performanțele, rezistența, talentul, inventivitatea și aptitudinile oamenilor de pretutindeni, dornici să se facă remarcați.
Cuprins:
Există, însă, unele recorduri mai puțin obișnuite, iar unele dintre acestea ne dau mari bătăi de cap deoarece se referă la cuvinte din diferite limbi internaționale care ne pun la grea încercare dicția.
Nici nu vă trece prin cap câte astfel de cuvinte există. De aceea îți vom prezenta o listă cu cele mai lungi cuvinte existente în vocabularele limbii române sau din alte limbi de circulație internațională. Și, credeți-ne, rostirea lor reprezintă o adevărată provocare pentru oricine.
În limba română, cel mai lung cuvânt numără 44 de litere și nu se regăsește în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Acesta este pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză și semnifică „o pseudoboală a plămânilor provocată de inhalarea prafului de siliciu vulcanic”. Această boală apare în general la mineri, la muncitorii din carierele de piatră sau din alte industrii extractive pe fondul inhalării îndelungate a pulberilor de dioxid de siliciu.
Cel mai lung cuvânt în limba lui Shakespeare este, totodată, și cel mai lung cuvânt din lume și numără, atenție, 189.819 de litere, motiv pentru care nici nu poate fi reprodus aici! Acesta începe cu particula „methio” și se sfârșește în „leucine”. Este denumirea științifică a proteinei titin, cea mai mare polipeptidă care se găsește și în corpul omenesc. Pentru a pronunța această denumire, este nevoie de circa trei ore și jumătate. Cel mai lung cuvânt englezesc care poate fi pronunțat este antidisestablishmentarianism, numără 28 de litere și se referă la o mișcare politică din secolul al XIX-lea ce s-a opus desființării Bisericii Angliei ca biserică de stat a englezilor.
Numeralul cardinal care reprezintă numărul 777.777 este cel mai lung cuvânt din limba germană și sună așa: siebenhundertsiebenundsiebzigtausendsiebenhundertsiebenundsiebzig. Are 65 de litere. Anterior, cel mai lung cuvânt avea 63 de litere, dar acesta a fost scos din dicționar. Iată cum suna: Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz. Acesta se se traducea prin legea privitoare la monitorizarea etichetelor cărnii de vacă.
Cel mai lung cuvânt din limba lui Voltaire, dacă ne referim la dicționarele obișnuite, reprezintă un adverb și sună astfel: anticonstitutionnellement. Acesta are 25 de litere și se traduce prin neconstituțional, adică "într-un mod contrar regulilor de organizare a puterilor publice ale unui guvern”. Totuși, dacă sunt luate în considerare formele conjugate ale anumitor verbe sau chiar câmpurile lexicale specializate, există cuvinte mai lungi.
În limba italiană, cel mai lung cuvânt este precipitevolissimevolmente, care se traduce prin „într-un mod extrem de precipitat/rapid”. Acest cuvânt numără 26 de litere.
Pentakismyriahexakisquilioletracosiohexacontapentágono este cel mai lung cuvânt existent în vocabularul limbii spaniole. Este un termen tehnic, are 54 de litere și se traduce „un tip de poligon cu fața de 56645”. Cel mai lung cuvânt uzual din spaniolă este anticonstitucionalmente („într-un mod neconstituțional”), care este similar cu cuvântul din franceză și din portugheză, în sensul că semnifică același lucru.
Cel mai lung cuvânt în portugheză are 52 de litere, este un substantiv la plural cu referire la bolnavii care suferă de boala pneumonoultramicroscopicsilicovolcanoconiosis și se scrie astfel: pneumoultramicroscopicossilicovulcanoconioticozinhos. Cel mai lung cuvânt non-tehnic din această limbă este anticonstitucionalissimamente (adverb care înseamnă „în cea mai mare parte, în mod anticonstituțional”). Are 29 de litere.
Cel mai lung cuvânt olandez este Kindercarnavalsoptochtvoorbereidingswerkzaamhedenplan. Acesta numără 53 de litere și se traduce prin „activitățile de pregătire pentru procesiunea carnavalului pentru copii”.
Cuvântul norvegian cu cele mai multe litere (33) este menneskerettighetsorganisasjonene. Acesta se traduce prin „organizații pentru drepturile oamenilor”. De curând, acesta a fost întrecut de un termen din fizică, și anume minoritetsladningsbærerdiffusjonskoeffisientmålingsapparatur, care are 60 de litere și care se referă la un dispozitiv de măsurare a distanțelor dintre particulele unor cristale.
Cuvântul cu cele mai multe litere din limba daneză este speciallægepraksisplanlægningsstabiliseringsperiode. Are 51 de litere și este folosit în context oficial, având semnificația de „perioada planului de stabilizare pentru practica unui medic specialist”.
Poloneza are drept cel mai lung cuvânt un adjectiv compus cu numeral: dziewięćsetdziewięćdziesięciodziewięcionarodowościowego. Are 54 de litere și se traduce prin sintagma adjectivală „de/din nouă sute nouăzeci și nouă de naționalități”.
Превысокомногорассмотрительствующий este considerat cel mai lung cuvânt existent în limba rusă, având 35 de litere. Transliterat se citește prevysokomnogorassmotritelstvuyushchy și se presupune că este un cuvânt din vocabularul oficial ce datează din secolul al XIX-lea.
În limba turcă, cel mai lung cuvânt este, de fapt, un enunț întreg, și anume muvaffakiyetsizleştiricileştiriveremeyebileceklerimizdenmişsinizcesineyken. Are 74 de litere și se traduce prin „ca și cum ai fi unul dintre cei pe care s-ar putea să nu-i putem dezactiva”.
Cuvântul cel mai lung din limba ebraică se scrie וכשלאנציקלופדיותינו, iar transliterat se citeșt u’chshelentsiklopedioténu. Are 19 litere și se traduce prin începutul unei fraze astfel: „Și când enciclopediile noastre vor avea…”.
Cel mai lung cuvânt din limba arabă se scrie أفاستسقيناكموها. Transliterat, se citește afastasqaynakumuha și reprezintă o solicitare din partea unor persoane de a li se oferi de băut la persoana I, plural. Acest cuvânt are 20 de litere.