“Frăţia inelului”, prima parte din capodopera “Stăpânul inelelor” scrisă de JRR Tolkien şi ecranizată de Peter Jackson, are rolul de a introduce spectatorii în universul Pământului- de-Mijloc şi de a le face cunoştinţă cu unul dintre cei mai importanţi locuitori ai acestuia: tânărul hobbit Frodo Baggins (Elijah Wood). El moşteneşte de la unchiul său un inel; însă acesta nu e o bijuterie oarecare. E Inelul Unic, un instrument al puterii absolute, care l-ar putea ajuta pe maleficul Sauron, stăpânul întunericului din Mordor, să cucerească Pământul-de-Mijloc şi să-i transforme pe locuitori în sclavi. Frodo, împreună cu o frăţie loială formată din hobbiţi, oameni, un vrăjitor, un pitic şi un elf, trebuie să ducă Inelul din Pământul-de-Mijloc la Muntele de Foc, unde a fost creat, şi să îl distrugă. Numai că, pe drum, Frodo are de luptat chiar cu Inelul însuşi, deoarece acesta încearcă săşi exercite puterea asupra celor din jurul său.
Jurnal de bord – 20:30 / Prima TV
În timp ce se află în avionul care o duce de la Berlin la New York, Kyle Pratt (Jodie Foster) adoarme pentru câteva ore. Când se trezeşte, descoperă că fiica ei a dispărut. Încercând să o găsească, femeia cere ajutorul echipajului. Însă nimeni nu o crede, deoarece nu există nici o dovadă cum că fata a urcat la bordul aeronavei şi, conform poliţiei, micuţa e moartă.
Impromptu – 23:10 / TVR2
Franţa anului 1836. Scriitoarea George Sand (Judy Davis) cucereşte criticii cu operele sale şi şochează societatea mondenă pariziană, îmbrăcându-se în haine bărbăteşti şi având nenumărate aventuri. În timpul unei vizite la prietena sa, Marie dAgoult, iubita lui Franz Liszt, ea se îndrăgosteşte de genialul şi fragilul muzician Chopin (Hugh Grant).
Doi oameni perfecţi – 0:20 TVR 1
Walt (Robert De Niro, foto) este un fost poliţist care, în urma unui accident vascular, nu mai poate vorbi. Cel care îl ajută să-şi recapete vocea, prin intermediul unei terapii ce implică lecţii de cântat, este travestitul Rusty (Philip Seymour Hoffman). În ciuda dispreţului omului legii pentru homosexuali, între cei doi se naşte o neobişnuită prietenie…