Cheile Zănoagei, locul în care să te retragi în weekend. Obiective turistice, activități și trasee în zonă

Comentează

Cheile Zănoagei se află în Masivul Bucegi, pe Valea Ialomiței în raza localității Moroeni și fac parte din Rezervația naturală Zănoaga, care se întinde pe 150 de hectare.

Despre Cheile Zănoagei

Se întind pe o distanță de aproape 1 kilometru și au un relief calcaros puternic erodat din cauza dispunerii stâncilor, care permit soarelui să pătrundă în chei.

Au un peisaj spectaculos datorită diferențelor de nivel pe care le parcurge râul Ialomița. Aici poți admira cascade și pereți înalți de 200 de metri, printre care își face drum apa și o vegetație bogată.

Tot aici există Lacul Scropoasa, un lac artificial care atrage mulți turiști și este celebru pentru nuanțele sale albăstrui-verzi. De fapt, este un lac de baraj artificial, construit în urmă cu aproape un secol, la o altitudine de aproape 1.200 de metri.

Ca să ajungi aici, din București până în campingul Cheile Zănoagei sunt 3 ore cu mașina, iar din Sinaia este la doar o oră depărtare.

Deși este îngust, drumul până la camping este asfaltat. Poți lăsa mașina în camping pe marginea drumului și îți poți continua traseul urmând indicatoarele și potecile. Traseul este unul ușor de făcut, ideal pentru familiile cu copii sau cei care sunt începători.

În plus, de-a lungul traseului vei găsi panouri informative care îți arată lucruri interesante despre Cheile Zănoagei.

Cu siguranță nu vei vrea să ratezi Lacul Scropoasa, iar dacă vrei poți ajunge la cheile Orzei. În plus, poți vizita atracția turistică 7 izvoare.

Despre Parcul Natural Bucegi

Situat în Carpații Meridionali, Parcul Natural Bucegi este una dintre cele mai impresionante stațiuni naturale din România. Cu peste 15 vârfuri de peste 2.000 de metri altitudine - cu Vârful Omu de 2.505 m - Parcul Natural Bucegi este considerat leagăn turistic al României.

Cu vârfuri înalte și văi, peșteri, izvoare și cascade, Munții Bucegi oferă o priveliște uluitoare, văzută mai ales din Valea Prahovei.

Datorită geologiei locale versatile, fauna și vegetația sunt, de asemenea, foarte diverse. O serie de plante și flori pe cale de dispariție se găsesc în văile stâncoase, cum ar fi iedera albă.

Parcul Natural Bucegi găzduiește mai mult de 3.500 de specii de animale, cum ar fi capra neagră, urși, lupi, căprioare și râsul pe cale de dispariție.

Parcul Natural Bucegi găzduiește în jur de 46 de monumente naturale, precum cascade, peșteri, ghețari și formațiuni stâncoase neobișnuite: turnuri, arcade și cele mai interesante forme.

Cele mai cunoscute sunt formațiunile stâncoase deosebite numite Babele și Sfinxul, vârful Omu Cascada Ialomiței, Cheile Zănoagei, fiind doar câteva dintre multele atracții care merită văzute.

Pentru cazare, sunt disponibile multe hoteluri și cabane montane. Există, de asemenea, posibilități de camping lângă cabane.

Accesul la Parcul Natural Bucegi este posibil din mai multe direcții: drumurile naționale prin orașele din apropierea parcului - Sinaia, Predeal, Azuga, Bran, Bușteni, Moroeni, Râșnov sau Moieciu. Poți, de asemenea, să iei trenul spre Sinaia, Bușteni, Azuga, Poiana Țapului sau Predeal.

Obiective turistice și trasee

De la Cheile Zănoagei se pot organiza mai multe trasee, mai ales că în zonă există câteva obiective turistice de neratat.

Cel mai ușor ca dificultate durează o oră și este de la chei până la Lacul Scropoasa, Cheile Orzei și Cascada Șapte Izvoare. Drumul o ia prin munți și există câteva poduri.

Un alt traseu este cel în care ajungi la Lacul cu Bolboci, un lac de baraj natural care are un volum total de 13 milioane de metri cubi. În acest lac se varsă și râul Bolboci. Turiștii care vor se pot caza la Cabana Bolboci, care se află chiar pe malul lacului sau pot să stea în camping.

Iată câteva trasee:

Camping Zănoaga - Cheile Zănoagei - Cascada 7 Izvoare - Lacul Scropoasa - Cheile Orzei - dificultate ușor spre mediu, 6-7 ore dus-întors.

Moroeni - Cab. Scropoasa - Cab. Bolboci

Cabana Peștera - Cabana Omu

Printre locurile de cazare de la Cheile Zănoagei se numără Cabana Bolboci, Cabana Zănoaga sau Cabana Padina, ori opțiune de a sta în camping, la cort.

Această bucățică a Munților Bucegi are mai multe obiective turistice naturale:

Rezervația Naturală Zănoaga - Lucăcilă

Aici se află Cheile Zănoagei, cu o suprafață de 259 de hectare, fiind o arie protejată din Parcul Natural Bucegi. Este o zonă cu multe peisaje superbe, o floră și o faună impresionante.

În plus, poți vizita Peștera Coteanu, apoi Padina și Peștera Piatra Arsă.

  • Dacă ești pasionat de natură, citește și cutreieră Parcul Național Cozia, Parcul Natural Comana sau Parcul Natural Dumbrava Sibiului!

Alte obiective turistice, dacă vizitezi Cheile Zănoagei

  • Babele din Bucegi
  • Biserica Sf. Ioan Botezătorul
  • Cabana Bolboci
  • Cabana Leaota
  • Cabana Padina
  • Casă memorială Cioranescu
  • Cheile Tatarului
  • Cheile Zănoagei
  • Hidrocentrala Dobresti
  • Lacul Bolboci
  • Muzeul de istorie și Etnografie
  • Munții Bucegi
  • Munții Leaota
  • Parcul Natural Bucegi 
  • Sfinxul din Bucegi
  • Turism de agrement și agroturism / turism rural
  • Valea Ialomiței
  • Zona turistică Padina-Peștera

Sursa foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește