Cine a fost Alexandru cel Mare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fiu de rege, Alexandru Macedon a fost una dintre cele mai fascinante personalităţi ale lumii antice. A fost unul dintre cei mai mari conducători militari din istoria lumii, un tânăr războinic cuceritor carismatic, crud și megaloman deopotrivă. Este cel care, la vârsta de doar 20 de ani, a devenit rege al Macedoniei, iar un deceniu mai târziu devenea primul cuceritor european al Asiei, domnind peste cel mai mare imperiu cucerit vreodată. Nu în ultimul rând, Alexandru cel Mare a fost unul dintre oamenii care au revoluţionat civilizaţia europeană şi orientală și care a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.
Cuprins:
Moștenirea lui nu se rezumă doar la expansiunea teritorială și la dominația militară, ci și la impactul pe care l-a avut asupra culturii, politicii și istoriei lumii antice. Numele său este asociat cu unele dintre cele mai remarcabile realizări, precum și cu figura unui lider de excepție a cărui influență se resimte și în zilele noastre.
L-a avut ca tutore particular pe Aristotel
Alexandru cel Mare s-a născut în jurul datei de 20 iulie anul 356 î.Hr. în palatul de la Pella, capitala Macedoniei Antice, în aceeași noapte în care Templul lui Artemis din Efes a fost incendiat. A fost fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia din Epirus.
Din cauză că avea mai multe femei și își neglija nevasta, tatăl lui Alexandru i-a oferit acestuia o educație spartană, obligându-l să se antreneze din greu pentru a deveni un luptător puternic şi priceput. Se spune că, într-o bună zi, Filip al II-lea l-a aruncat pe fiul său în mijlocul unui grup de lei pentru a-i testa capabilitățile de supraviețuire. Acest mod de viață l-a făcut pe Alexandru să deprindă tehnici militare și să se dezvolte ca un excelent strateg.
Pentru că era adesea plecat să cucerească noi teritorii, Filip al II-lea al Macedoniei a ținut să se asigure că Alexandru primește o educație aleasă. De aceea, când fiul său a împlinit 13 ani, el l-a angajat pe vestitul filosof Aristotel, iar educația pe care i-a dat-o acesta i-a insuflat dragostea pentru cunoaștere, logică, filozofie, muzică și cultură, scrie LiveScience.com. El a studiat cu Aristotel timp de trei ani și din învățăturile lui Aristotel a dezvoltat o dragoste pentru știință, în special pentru medicină și botanică. Alexandru a inclus în armata sa botaniști și oameni de știință care studiau pământurile pe care acesta avea să le cucerescă.
Cine a fost Bucefal
Relaţia dintre tată şi fiu devenea una tot mai rece. În timp ce Filip nu îl considera pe fiul său moștenitorul de drept al tronului, Alexandru nu vedea cu ochi buni numeroasele căsătorii ale tatălui său și nici copiii rezultați din acestea, pe care îi considera o amenințare la adresa sa, mai scrie sursa citată.
Şi totuşi, conform filosofului grec Plutarh, Filip l-a lăudat odată pe Alexandru când acesta a reuşit să îmblânzească şi să încalece un cal nărăvaş, pe care l-a botezat Bucefal (n.n. – cap de bou). Filip a spus atunci că „Macedonia este prea mică pentru el”. Se spune că micul prinț a reușit atunci să îmblânzească armăsarul cu coama neagră, de proveniență grecească, pe care nu l-au putut călări nici cei mai puternici generali din armata lui Filip al II-lea și nici regele însuși.
Alexandru i-a cerut voie tatălui său să tragă de frâiele calului și în acest fel a descoperit că armăsarului îi era frică de umbra sa. Prințul l-a întors cu fața către soare și în acest fel l-a putut încăleca. De atunci, Bucefal a devenit calul lui Alexandru. Armăsarul avea să fie omorât în luptă în timpul expedițiilor dificile împotriva Malli. După moartea calului, Alexandru a construit, după bătălia împotriva lui Poros, o cetate pe care a denumit-o după numele animalului: Bucefala.
Cum a devenit Alexandru cel Mare rege
Alexandru cel Mare şi-a desăvârşit educaţia militară în adolescență, participând alături de tatăl său la campaniile din Grecia şi din Tracia. Potrivit lui Plutarh, Alexandru a păstrat o copie a Iliadei lui Homer, adnotată de Aristotel „cu pumnalul sub pernă, declarând că o considera o comoară portabilă perfectă a tuturor virtuților și cunoștințelor militare”, notează National Geographic.
În anul 336 î.Hr., la vârsta de 20 de ani, Alexandru avea să devină rege al Macedoniei după ce un rival politic a ordonat asasinarea tatălui săi. De-a lungul vremii au existat suspiciuni că însuşi Alexandru şi mama acestuia, Olimpia, ar fi complotat şi planificat asasinarea regelui Filip. Asasinul, pe numele său Pausanias, a fost prins şi ucis pe loc, în timp ce Filip a avut parte de o ceremonie funerară fastuoasă, fiind înmormântat cu multe comori alături. Imediat după, Alexandru a fost încoronat rege al Macedoniei.
Din noua postură de rege, el şi-a scris epopeea reuşind să cucerească marele imperiu persan şi să întemeieze prima mare super-putere a vremii din Europa. Tânărul rege și-a început domnia supunând rivalii din regiunile grecești și macedonene. El era deja un comandant experimentat în armata macedoneană când a devenit rege.
Curând, orașul Teba avea să se revolte. Într-una dintre cele mai importante mișcări ale sale, tânărul monarh și-a dovedit autoritatea asupra grecilor răzvrătiți folosind o forță nemaivăzută pentru a-i nimici. El a luat cu asalt orașul, măcelărind mii de locuitori și înrobindu-i pe ceilalți, femei și copii. Ordinea era, astfel, reinstaurată în peninsula grecească, iar Alexandru Macedon putea să pună la cale cea mai mare expediție din Antichitate: campania de distrugere a Persiei.
Cucerirea Persiei
În anul 334 î.Hr., Alexandru a pornit să cucerească Imperiul Persan, a cărui putere se diminuase, cu toate că era încă o forță a acelor vremuri. Armata lui Alexandru număra mai puțin de 40.000 de soldați, majoritatea macedoneni, care îi erau regelui extrem de loiali.
Forța versatilă includea cavalerie și soldați pedeștri puternic înarmați, care înaintau necruțător în spatele scuturilor ridicate. Cea dintâi bătălie a fost dusă pe râul Granicus, în anul 334 î.Hr., împotriva forţelor armate superioare numeric conduse de generali perşi şi de Memnon din Rhodos, un general grec aflat în exil, care comanda o armată de mercenari greci.
Perșii erau convinși că macedonenii le vor cădea în capcană odată ce vor traversa râul și vor avea de escaladat un mal foarte abrupt. Totuși, după lupte crâncene, macedonenii au reușit să escaladeze malul, ceea ce i-a îngrozit pe perși, care au bătut în retragere. Ultimii rămași, mercenarii greci din armata persană, au fost masacrați de macedoneni. În timpul acestor lupte, Alexandru cel Mare a suferit mai multe răni și a fost de câteva ori la un pas de moarte, mai ales atunci când un general persan și-a înfipt sabia in coiful lui.
Alexandru cel Mare și „nodul gordian”
După această luptă cuceritorul Alexandru Macedon și-a propus să cucerească toată regiunea de coastă pentru a-i împiedica pe perși să-și stabilească o bază cu scopul de a invada Grecia. Regele macedonean a eliberat o serie de orașe de sub tiranii sau oligarhii satrapi care le guvernau. În unele orașe, precum Halicarnas, Lampsaca și Aspendos, el a fost „întâmpinat” cu ostilitate, motiv pentru care localnicii au fost aspru pedepsiți.
Alexandru a înaintat apoi prin Bosfor în Asia Mică până în legendarul oraș Troia, unde a făcut o vizită de pelerinaj şi l-a omagiat pe Ahile. A ajuns cu armatele sale în Frigia, Gordium din Turcia zilelor noastre. Legenda spune că, la intrarea în oraş, Alexandru Macedon a zărit un vechi car cu boi care rămăsese în același loc unde legendarul rege Midas îl păstrase în palat cu patru secole în urmă și care îi adusese fiului acestuia Gordias titlul de rege al frigienilor. La acest car, devenit simbol al regalităţii, nodul care lega oiştea de jug era atât de bine meşteşugit din coajă de coarnă încât capetele nu puteau fi găsite, motiv pentru care nodul nu fusese niciodată desfăcut.
Un oracol prevestise că acela care va izbuti să desfacă nodul, care mai târziu avea să fie denumit „nodul gordian”, va deveni stăpân peste întreaga Asie. Alexandru cel Mare a aflat de această profeție și pentru că visa să cucerească această împărăţie se apucă să dezlege nodul. Și a încercat de mai multe ori să-l desfacă, însă fără succes. Cum dorința lui era uriașă, nu s-a lăsat păgubaș și, dându-se câțiva pași înapoi, a exclamat „nu contează modul în care aceste frânghii vor fi dezlegate”, după care a scos sabia și a tăiat nodul gordian, asigurându-și astfel domnia continentului.
Nu a pierdut nici o bătălie în 15 ani
Tacticile și strategiile militare ale lui Alexandru cel Mare sunt studiate și astăzi în academiile militare din toată lumea. De la prima sa bătălie câștigată la vârsta de 18 ani, în postura de tânăr comandant, Alexandru cel Mare și-a câștigat reputația pentru viteza uimitoare cu care ataca și cu care își conducea oamenii în luptă, fiind capabil să străpungă liniile adverse înainte ca dușmanii să se dezmeticească și să fie pregătiți.
Mai mult decât atât, tânărul rege avea obiceiul să-şi conducă personal trupele de cavalerie, impresionând prin calităţile sale militare deosebite. Puterea armatei sale se baza şi pe cei 15.000 de hopliţi (n.n. – un tip de soldat infanterist care lupta cu o lance foarte lungă și cu scut), care alcătuiau cea mai de temut falangă a acelor vremuri. Aceştia luptau în formaţie strânsă, formând un fel de zid „viu” ucigător care mătura totul în cale. Datorită tacticilor, strategiilor militare, dar și soldaților săi foarte bine pregătiți, tânărul rege Alexandru Macedon nu a pierdut nici măcar o bătălie timp de 15 ani.
În anul 323 î.Hr., Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit brusc după ce a băut un pahar cu vin, la o petrecere. Două săptămâni mai târziu avea să moară, la doar 32 de ani.
Vezi şi cine a fost Napoleon Bonaparte!
