Maria Ciobanu cântă la Obor. Pe scena amenajată la piaţa Obor, de azi până duminică îi veţi putea vedea şi asculta pe: Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Gelu Voicu şi taraful său, Norica Enache, Irina Someşan, Ansamblul de dansuri populare “Doruleţul”, soţii Mariana şi Mihai Călin, Gheorghiţa Nicolae, Maria Stroia.Strada de C’arte. De mâine, timp de o săptămână, Biblioteca Centrală Universitară (BCUB) organizează evenimentul Strada de C’arte. Străzile C.A. Rosetti, Boteanu şi Golescu se transformă într-o zonă pietonală animată de teatru, de muzică, de pictură, de film şi de internet gratuit. Aula BCUB va găzdui spectacole de teatru, concerte şi pelicule selectate de Transilvania Film.Expoziţii inedite la Muzeul Cotroceni. Cu prilejul zilei Europene a Patrimoniului, mâine, de la ora 12.30, la Muzeul Cotroceni are loc o serie de expoziţii la care intrarea e liberă.Măsuraţi-vă tensiunea. De azi până pe 27 septembrie vă puteţi măsura glicemia şi tensiunea în faţa magazinului Unirea Shopping Center şi la staţiile de metrou Titan şi N. Grigorescu.