Verbul "a crea" este folosit adesea greșit în exprimarea scrisă. Așadar, cum se scrie corect: "creează" sau "crează"? Vezi explicația mai jos.
"A crea" este verb de conjugarea I, terminat în "-a" și nu în "-ea". Cea mai ușoară modalitate prin care îți poți da seama de conjugarea lui este să îl desparți în silabe: "cre-a". Deci, cum se scrie corect: "creează" sau "crează"?
În conjugarea corectă a verbului "a crea", o metodă ușoară care te poate ajuta să-ți dai seama de forma corectă este analogia cu verbul "a lucra". A lucra este compus din rădăcina "lucr" și sufixul "-a".
Astfel, în toate situațiile în care verbul "a lucra" se conjugă cu un "e", verbul "a crea", se conjugă cu doi e. Exemplu: eu lucrez - eu creez.
De asemenea, este important de știut că forme precum: "a creia", "a creea", "a creiat", "creind" sau "el crează" sunt forme greșite.
Cum se folosesc corect ghilimele în limba română