Închisă în urmă cu cinci luni din cauza epidemiei de COVID-19, insula Fernando de Noronha, aflată în largul Braziliei, a decis să permită accesul doar pentru turiștii care s-au vindecat de COVID-19, scrie HotNews.ro, care citează AFP.
Insulele din Oceanul Atlantic, aflate la 350 de kilometri de coasta Braziliei, sunt o atracție pentru cei care vor să vadă plajele sale sălbatice.
Intrarea turiștilor este controlată, căci autoritățile încearcă să protejeze mediul înconjurător, astfel că aici nu este niciodată aglomerație.
Acum, autoritățile locale s-au gândit să redeschidă insula pentru turiști, iar pentru ca cei 3.000 de locuitori să fie în siguranță, au făcut o strategie aparte: doar cei care au avut COVID -19 și s-au vindecat vor putea să călătorească aici, într-o primă fază. În acest fel, autoritățile cred că “este garantată protecția pentru toată lumea”.
“Doar turiștii care au avut COVID-19 vor fi autorizați să debarce”, se arată în mesajul autorităților de pe insulă.
Astfel, cei care merg în Fernando de Noronha trebuie să prezinte rezultatele testelor care dovedesc că au avut COVID-19.
Turiștii care sosesc pe insulă vor primi o brățară de identificare și nu vor putea circula în voie decât după o perioadă de carantină sau dacă au fost declarați negativ la coronavirus după un nou test.
“Redeschidem de o manieră responsabilă, cu prudență și fără precipitare”, a afirmat Guilherme Rocha, administratorul arhipelagului din care face parte insula Fernando de Noronha.
Fernando de Noronha a fost închisă complet pe 21 martie, după ce numărul cazurilor de COVID a explodat în Brazilia, a doua cea mai afectată țară din lume.