Cum înveți mai ușor. Sfaturi utile

Impune-ți o limită de timp. Mintea ta se va adapta astfel încât să o respecte, ceea ce te va ajuta să te concentrezi mai bine.

Citește în sistem de transparență. Scrie textul pe care vrei să îl memorezi pe o coală, apoi pune-i o lumină din spate și citește-l așa. Atenția susținută de acest exercițiu (care implică și descifrarea lui) îți va stimula concentrarea.

Utilizează o fișă de supraveghere. Ideea este de a bifa orice abatere de la sarcinile pe care le ai de îndeplinit. Trebuie să fii foarte sinceră cu tine însăți. Ceea ce este fascinant este că după câteva zile numărul abaterilor va scădea semnificativ. Astfel vei deveni ”guvernatorul” propriului tău spirit. Nu el va decide când te vei putea deconecta, ci tu. Perseverează ușor, cu răbdare, și micul tău efort suplimentar va da rezultate. Astfel îți vei dezvolta și anduranța mentală.

Folosește mentă. Spală-te pe dinți cu o pastă pe bază de mentă sau mestecă gumă cu mentă. Îți va crește concentrarea.

Folosește mâna pe care nu o utilizezi în mod normal. Acest lucru va elimina rutina, favorizând concentrarea.

Stimulează-ți creierul. Ține-ți capul în mâni și masează-ți tâmplele, apoi freacă-ți mâinile timp de un minut. Creierul tău se va oxigena mai bine, iar neuronii vor fi gata să te servească.

Creează-ți un ritual. Stabilește-ți o activitate deliberată pe care să o faci sistematic înainte de a te apuca de învățat. Astfel îi vei indica spiritului tău că ești gata. De exemplu: aranjează-ți lucrurile de pe birou, respiră profund de trei ori, ascute-ți creioanele. Victor Hugo, de exemplu își scotea hainele, Alexandre Dumas mânca un măr în fiecare dimineață la ora 7, sub Arcul de Triumf, înainte de a scrie timp de o oră într-o cafenea din apropiere, Mark Twain se întindea pe jos, Ernest Hemingway ascuțea creioane.

Cum înveți mai ușor pentru examene

  • Sintetizează materialul pe care îl ai de învățat și alcătuiește rezumate
  • Citește cu glas tare lecțiile sau cursurile. În acest fel, se activează memoria auditivă, ceea ce duce la reținerea mult mai ușor a materialului
  • Subliniază ideile principale cu culori. Memoria vizuală te va ajută să reții ceea ce este important din întregul material
  • Alternează studiul la o materie preferată cu cel la una mai puțin plăcută. Îmbinarea acestora conduce la fixarea materialului și pentru obiectele de studiu “nesuferite”. A le lăsa la sfârșit poate să conducă la reducerea atenției și interesului pentru învățare
  • Stabilește, pe cât posibil, un program de învățare la orele la care simți că ești foarte receptiv și activ – unele persoane se pot concentra mai bine dimineață, altele – seară
  • Învață în reprize medii ca durată. Este de preferat să urmezi modelul orelor de curs, alocând câte 45-60 de minute pentru fiecare materie, cu pauze de câteva minute între ele
  • Înainte de culcare este bine să repeți materia parcursă peste zi. Peste noapte această se va fixa, ordonându-se, chiar dacă starea de vigilența diurnă este înlocuită de starea de pasivitate, prin somn
  • Dacă te simți mai bine și consideri că dai randament când înveți în grup, poți fixa întâlniri de studiu cu trei-patru colegi, înaintea testelor sau examenelor
  • Evită pauzele prea mari între reprizele de învățare deoarece astfel apare stagnarea procesului de asimilare și de structurare interioară a materiei
  • Metoda “autotestarii” poate fi eficientă. Fă-ți mai multe biletele cu subiecte din temele învățate, din care să extragi aleatoriu câte unul și alăturat scrie ce îți vine în minte legat de tema respectivă. Apoi verifică-te

Alimente care ajută memoria și concentrarea

  • Avocado
  • Afine
  • Ciocolată neagră
  • Ouă
  • Broccoli
  • Rozmarin
  • Turmenic
  • Sfeclă roșie
  • Ulei de măsline
  • Usturoi
  • Nuci
  • Spanac

Sursa: csid.ro

Urmărește-ne pe Google News