Ce boli cauzează ficatul mărit
Ficatul mărit (hepatomegalia) nu este uşor de depistat, mai ales fără ajutorul unui medic. De obicei, ficatul mărit este o constatare pe care o face un medic la un control de rutină. Uneori, deşi ficatul este mărit, nici măcar medicul nu îl poate simţi la o examinare obişnuită, prin palpare.
Ficatul mărit este cauzat de obicei de consumul excesiv de alcool, insuficienţă cardiacă, depuneri de glicogen, hepatită virală, cancer la ficat, sau steatoză hepatică (grăsime depusă pe şi în ficat).
Uneori, un ficat mărit apare şi în cazul mononucleozei, sau a unor tumori şi metastaze ale altor tipuri de cancer din corp.