Deodorantul lasă uneori pete inestetice pe haine, însă există câteva remedii și trucuri la care poți apela pentru a scăpa de ele. Iată cum scoți petele de deodorant de pe haine. Care sunt cele mai eficiente metode.
Cuprins:
Deodorantele cu săruri de aluminiu împiedică mirosul urât de transpirație, dar, pe de altă parte, sunt vinovate de colorarea sau decolorarea țesăturilor.
Petele gălbui lăsate de deodorant pe cămășile și bluzele albe sunt inestetice și, din păcate, destul de greu de îndepărtat. Și pe țesăturile închise la culoare apar zone decolorate tot din aceeași cauză: folosirea deodorantului. Iată cum să procedezi pentru a le curăța și pentru a te bucura în continuare de hainele tale preferate.
Pune trei până la patru linguri de acid citric (se găsește în supermarketuri, farmacii și magazine online) într-un litru de apă fierbinte și înmoaie hainele albe pătate. Lasă să acționeze 5-6 ore, apoi le poți spăla ca de obicei. Nu utiliza acid citric pentru îmbrăcămintea închisă la culoare sau colorată, deoarece poate provoca decolorări ireparabile.
Amestecă 100 ml oțet alb cu 500 ml apă. Apoi, înmoaie hainele pătate, lasă să acționeze 6-12 ore, apoi le poți spăla normal la mașină, cu detergentul obișnuit. Oțetul este un remediu potrivit atât pentru hainele deschise la culoare, cât și pentru cele negre sau colorate.
Același bicarbonat de sodiu care tratează indigestia poate fi folosit și pentru îndepărtarea petelor de deodorant de pe hainele deschise la culoare. Pentru a face acest lucru, umezește îmbrăcămintea și presară puțin bicarbonat de sodiu peste pete. Lasă să acționeze 5-6 ore, apoi clătește bine hainele și spală-le ca de obicei. Bicarbonatul de sodiu poate deteriora hainele colorate, așa că ar trebui să îl utilizezi numai pentru articole de îmbrăcăminte de culoare deschisă.
Învață și cum să scoți petele de vin roșu