Cum se joacă Scrabble – reguli și punctaje

Comentează

Mulți dintre voi își amintesc, probabil, de anii de școală primară când a trebuit să învățați alfabetul, apoi să formați cuvinte cu literele alfabetului, iar mai târziu să alcătuiți propoziții și fraze. La fel de bine suntem siguri că vă mai aduceți aminte că toate aceste lucruri le-aţi învățat în mare parte jucându-te.

Ce se joacă tinerii din ziua de azi

Tinerii sunt atrași de tot felul de jocuri video, în care trebuie fie să ridice orașe sau să conducă armate cu care să cucerească teritorii, fie să construiască ferme și case și să aibă grijă de animale ori să îmbrace prințese după cele mai noi tendințe în domeniul modei. Toate acestea și multe altele similare, care presupun managementul resurselor strategice, sunt jocuri virtuale care, în pofida faptului că au și o latură socială în care practicanții pot comunica între ei (evident virtual), nu sunt decât niște jocuri individualiste, care nu antrenează decât o parte a gândirii.

Arhiva foto

Din fericire, există și o categorie de gameri, care sunt mai atrași de jocurile clasice colaborative și competitive, care îi ajută să-și formeze gândirea și care au marcat copilăria multora dintre noi. Aici ne referim la jocurile de masă (jocurile de societate), așa-numitele „board games”, adică acele jocuri care se pot juca împreună cu familia și/sau cu prietenii și care reprezintă excelente prilejuri pentru a socializa în adevăratul sens al cuvântului.

Unul dintre aceste jocuri este și Scrabble, un joc pe care unii tineri l-au descoperit datorită părinților și bunicilor și pe care au ajuns să-l joace din ce în ce mai mult în timpul liber. Frenezia formării de cuvinte, care mai de care mai complicate și mai creative, îi fascinează pe mulți tineri, care, în acest fel, își dezvoltă spiritul de competiție și de echipă și, în același timp, își „ascuțesc” mintea și își îmbogățesc vocabularul.

Dacă dorești să deprinzi tainele jocului de Scrabble, în cele ce urmează îți vom explica, pas cu pas, ce este și care sunt regulile de bază ale acestuia.

Originea jocului de Scrabble

La începutul anilor 1930, după ce a rămas șomer după o carieră ca arhitect, un anume Alfred Mosher Butts din Jackson Heights (News York, SUA) și-a propus să proiecteze un joc de societate pentru petrecerea timpului liber. Potrivit site-ului Wikipedia.org, el a studiat îndeaproape toate jocurile care erau practicate în acele vremuri și a descoperit că acestea se împărțeau în trei categorii: jocuri cu numere (zaruri și bingo), jocuri cu piese (șah și dame) și jocuri de cuvinte (anagramele).

Astfel, Butts a decis să creeze un joc care să combine elemente de anagrame și cuvinte încrucișate, extrem de populare pe atunci, dar care, în plus, să se bazeze pe șansă și pe îndemânare. Cheia jocului a constat în analiza pe care acesta a făcut-o asupra limbii engleze. Pentru asta el a studiat prima pagină a ziarului „The New York Times” pentru a vedea cât de des a fost folosită fiecare literă a alfabetului. Apoi a folosit frecvența fiecărei litere pentru a determina câte din fiecare literă va include în jocul său. La final, el a inclus doar patru piese „S”, deoarece capacitatea de a forma cuvintele la plural ar îngreuna jocul.

În acest fel, în 1938, a luat naștere prima variantă a jocului de Scrabble pe care îl știm cu toții astăzi, care a fost denumită Criss Cross Words. Această versiune era inspirată după Lexiko, un alt joc pe care îl inventase tot el cu câțiva ani înainte. Jocul consta dintr-o tablă de 15×15 pătrățele și avea un set de reguli asemănător cuvintelor încrucișate.

Cum s-a transformat Criss Cross Words în Scrabble

Alfred Mosher Butts a încercat să vândă drepturile asupra jocului unui fabricant de jucării, însă tentativa lui a rămas fără succes. Recunoscut pentru tenacitatea sa, arhitectul american a reușit în cele din urmă să vândă drepturile de fabricare ale jocului antreprenorului James Brunot, care era un mare amator de jocuri. Acesta a făcut câteva modificări minore, schimbând poziția pătrățelelor de pe tabla de joc, și a redenumit jocul Scrabble, denumire care s-a păstrat până în zilele noastre. De asemenea, a gândit o variantă mai simplă a setului de reguli. În 1948, Brunot a încercat chiar să și producă jocul la scară largă și să-l vândă, însă investiția a fost un eșec.

Cu toate acestea, jocul câștiga tot mai mult în popularitate, iar destinul său avea să se schimbe mult în bine patru ani mai târziu. Jack Strauss, președintele lanțului de magazine de distribuție Macy's, a jucat pentru prima dată Scrabble în timpul unei vacanțe și s-a îndrăgostit de acest joc. Revenit din vacanță, acesta a observat că nu avea acest joc în gama de produse și a făcut o comandă uriașă. Din cauză că nu a putut onora această comandă, Brunot a fost nevoit să vândă drepturile către compania Selchow and Righter. Ulterior, jocul a ajuns la compania Coleco, iar mai târziu la compania Hasbro.

Peste 150 de milioane de seturi Scrabble au fost vândute în întreaga lume, iar între unul și două milioane de seturi sunt vândute în fiecare an numai în America de Nord.

Ce este jocul de Scrabble

Jocul de Scrabble, care în România este distribuit și sub denumirea de Jocul cuvintelor, este un joc de cuvinte pentru doi, trei sau patru jucători, care trebuie să formeze diverse cuvinte prin plasarea pe o tablă cu dimensiunile de 15x15 pătrățele a unor jetoane marcate cu litere, fiecăreia dintre acestea având un anumit număr de puncte. Scopul fiecăruia dintre participanții la joc este acela de a realiza un punctaj cât mai mare, prin plasarea pe tabla de joc a unor cuvinte cât mai complicate și cât mai creative.

Cuvintele pot fi formate atât pe orizontală, cât și pe verticală, întocmai ca la cuvintele încrucișate. Punctajul obținut va fi cu atât mai mare cu cât literele pe care le folosești sunt mai valoroase sau atunci când acestea sunt plasate pe anumite pătrățele de pe tabla de joc, care sunt colorate diferit și care dau, în acest fel, diferite bonificații.

Numărul de litere și valoarea acestora sunt caracteristice fiecărei limbi și se raportează la frecvența apariției lor în vocabularul limbii respective. Cuvintele sunt validate doar în cazul în care acestea corespund dicționarelor acceptate oficial.

Denumirea Scrabble este marcă înregistrată și aparține firmelor Hasbro, Inc. pentru SUA și Canada, respectiv Mattel pentru restul țărilor unde jocul este comercializat, inclusiv în România. În țara noastră există Federația Română de Scrabble, care organizează întreceri oficiale.

Care este recuzita jocului de Scrabble

Pentru a putea juca Scrabble vei avea nevoie de recuzita jocului. Aceasta se compune dintr-o tablă de joc cu 15x15 pătrățele și 100 de jetoane, fiecare dintre acestea fiind marcate cu literele alfabetului și cu un număr care indică valoarea respectivului jeton.

Printre jetoane se numără și doi jokeri, care au valoarea zero și care pot fi folosiți pentru a înlocui orice literă, după preferințele jucătorilor. Semnificația joker-ului dintr-un anumit cuvânt se păstrează pe toată durata jocului. Iată cum arată cele 100 de jetoane cu litere din alfabetul limbii române în funcție de valoarea lor: A1= 11 buc.; B9= 2; C1= 5; D2= 4; E1= 9; F8= 2.; G9= 2; H10 = 1; I1 = 10; J10= 1; L1= 4; M4= 3; N1= 6; O1= 5; P2= 4; R1= 7; S1= 5; T1= 7; U1= 6; V8= 2; Z10= 1; X10= 1; Joli= 2.

Arhiva foto

De asemenea, în pachet mai există patru suporturi pentru jetoanele aflate in joc, un dozator pentru jetoane și regulamentul. Trebuie să știi că diacriticele nu există la acest joc, astfel că Ă și  se vor juca folosind litera A, Î se va juca folosind litera I, Ș se va juca folosind litera S, Ț se va juca folosind litera T.

Cele 225 de câmpuri de pe tabla de joc sunt colorate în cinci culori diferite, după cum urmează:

  • Alb – nu modifică valoarea literelor așezate pe acest câmp;
  • Roșu – triplează valoarea cuvântului dacă o literă a acestuia este plasată pe acest câmp;
  • Galben – dublează valoarea cuvântului dacă o literă este plasată pe acest câmp;
  • Albastru – triplează valoarea literelor plasate pe acest câmpuri;
  • Verde – dubleaza valoarea literelor plasate pe aceste câmpuri.

Cum se joacă Scrabble

Odată stabilite piesele de joc, este important de menționat încă de la început faptul că, în timpul jocului, cuvintele se pot forma și se pot lega între ele în mai multe feluri, și anume:

  • prin lungire – adaugi una sau multe litere în fața sau în coada unui cuvânt existent pe tabla de joc;
  • prin intersectare – formezi un cuvânt pe orizontală sau pe verticală care se încrucișează cu un alt cuvânt existent pe tabla de joc;
  • prin alipire;
  • Prin metode combinate ale celor trei metode menționate anterior.

Jocul începe prin formarea și plasarea pe tablă a unui cuvânt format din cel puțin două litere și cel mult șapte litere. Acesta trebuie să treacă prin centrul tablei, adică să acopere neapărat pătratul marcat H8. Următoarele cuvinte care se formează pot avea între una și șapte litere. În nici un caz cuvintele nu pot avea mai mult de șapte litere deoarece fiecare jucător are în permanență pe suportul său șapte litere, se poate citi pe site-ul Gamesver.com.

Arhiva foto

Literele trebuie plasate pe tablă doar pe verticală sau pe orizontală, pe o singură coloană sau pe o singură linie. Atunci când se folosește un joker trebuie să se precizeze cu claritate ce literă va înlocui acesta. Odată stabilită semnificația joker-ului, aceasta nu se mai schimbă până la sfârșitul jocului. Toate cuvintele care se formează pe tablă nu pot decât să fie legate de alte cuvinte, nicidecum așezate izolat. Cuvintele trebuie să facă parte din fondul de cuvinte admis de reguli Scrabble, iar acestea se pot verifica foarte ușor în dicționare.

Cum se calculează punctajul la jocul de Scrabble

Puctajul la Scrabble este foarte ușor de calculat datorită faptului că, așa cum spuneam, fiecare literă are câte o valoare și nu trebuie să facă altceva decât să aduni valorile literelor componente ale cuvântului format.

În același timp, va trebui să ții cont de multiplicarea cuvântului sau a anumitor litere, dacă acestea ocupă pătrățele care permit acest lucru. În afară de punctele acumulate astfel, jucătorii mai pot acumula și punctajul cuvintelor adiacente noi, care se calculează la fel cum a fost calculat cuvântul principal. Mai mult decât atât, dacă la formarea unui cuvânt sunt plasate toate cele șapte litere de pe suport, la calcularea punctajului se mai adaugă un bonus de 50 de puncte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză