Curiozităţi despre Australia - Lucruri interesante şi mai puţin ştiute despre Ţara Cangurilor

 3 comentarii
Curiozităţi despre Australia - Imagine cu doi canguri pe o plajă din Australia de Vest

În inima zonei Oceania, în emisfera de sud a globului se află Australia, una dintre cele mai mari țări din lume și singura țară care acoperă un continent întreg. Primele lucruri care ne vin în minte atunci când ne gândim la Australia sunt cangurii, crocodilii și urșii koala. Însă, dincolo de aceste adevărate simboluri, există o mulțime de alte lucruri remarcabile despre acest tărâm fascinant, care este în mare parte sălbatic și nelocuit.

Cunoscută și sub denumirea de „Tărâmul de Jos” sau „Ţara Cangurilor”, Australia ascunde o mulțime de bogății naturale, de la Marea Barieră de corali și miile de plaje idilice, până la misterioasele formațiuni de tip monolit „Ayers Rock”, situate într-unul dintre cele peste 500 de parcuri naționale. În cele ce urmează ți-am pregătit cele mai interesante informații despre această țară, care captivează cu frumusețea și diversitatea sa extraordinare.

Informaţii despre Australia

Australia, denumită oficial Commonwealth of Australia, este o țară care ocupă în întregime continentul cu același nume, insula Tasmania și multe alte insule mai mici. Aceasta este situată în emisfera sudică, între Oceanul Indian și Oceanul Pacific, la sud de Asia Maritimă de Sud-Est și la nord de Antarctica. Australia nu are granițe terestre, fiind udată de jur-împrejur de apele oceanelor Indian și Pacific. În schimb, are granițe maritime cu Timorul de Est, Indonezia, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon și Noua Caledonie (teritoriu care aparține de Franța). Australia ocupă unul dintre primele locuri la nivel mondial în ceea ce privește calitatea vieții, sănătatea, educația, libertate economică și protecția drepturilor civile și a celor politice, relatează Nations Online.

A șasea țară din lume

Ca mărime, Australia este cea de-a șasea țară din lume, având o suprafață de 7.617.930 km². Este aproape la fel de mare ca Brazilia și Statele Unite ale Americii (excluzând Alaska) și de două ori și ceva mai mică decât Federația Rusă. Deși are o întindere atât de mare, populația Australiei numără doar aproximativ 26,44 de milioane de locuitori, total care o plasează pe locul 55 în lume, numărul de locuitori fiind aproximativ la fel cu al Coreei de Nord. În jur de 25% dintre cei care trăiesc în Australia s-au născut în altă țară, ceea ce face aceasta să fie ţara cu cea mai mare comunitate de străini. De asemenea, peste 80% dintre australieni locuiesc la cel mult 100 de kilometri distanță de coastă.

Cel mai mare oraș din Australia

Capitala Australiei este Canberra, care are o populație de doar 367.000 de locuitori, cu mult sub populația din Sydney, care este cel mai mare și mai important oraș de la Antipozi cu peste 4,62 de milioane de suflete. Limba oficială în Australia este engleza, însă aceasta este doar una dintre cele peste 200 de limbi care se vorbesc în această țară. Patruzeci și cinci dintre ele sunt indigene, iar în rest, cele mai întâlnite sunt greaca, araba, vietnameza şi mandarina. 

În Australia sunt cinci orașe cu peste un milion de locuitori, 14 orașe cu o populație cuprinsă între 100.000 și 1.000.000 de locuitori și 375 de orașe unde populația este cuprinsă între 10.000 și 100.000 de locuitori. Cel mai mare oraș este Sydney, unde trăiesc în momentul de față peste 4,62 de milioane de oameni. Celelalte metropole importante ale acestei țări sunt Melbourne - 4,24 milioane de locuitori, Brisbane - 2,19 milioane de locuitori Perth - 1,9 milioane de locuitori şi Adelaide - 1,4 milioane.

De unde provine numele Australia

Denumirea Australia ar proveni de la cuvântul latinesc „australis”, care înseamnă „sud” și care făcea referire la un continent imaginar ce ocupa întreaga emisferă sudică. Numele „Australia” a fost folosit pentru prima oară într-o scriere în limba engleză, intitulată „Australia del Espiritu Santo” (n.n. - Australia, țara Duhului Sfânt), care a fost scrisă de Sir Richard Hakluyt în 1625. „Australia” avea să devină oficial numele continentului în 1643, înlocuind vechea denumire „New Holland”, o traducere în limba engleză a numelui olandez „Nieuw-Holland”, care fusese dat pentru prima dată de navigatorul olandez Abel Tasman. Acest nume a fost popularizat începând cu anul 1804 de către exploratorul britanic Matthew Flinders. Acesta spunea că „este mai plăcut pentru ureche și o asimilare cu numele celorlalte mari regiuni ale Pământului”.

Treisprezece ani mai târziu, în aprilie 1817, guvernatorul Lachlan Macquarie a recomandat Biroului Colonial ca acest nume să fie adoptat și folosit în mod oficial, aflăm de pe enciclopedia online Wikipedia. În 1824, Amiralitatea era de acord ca acest continent să fie cunoscut oficial sub denumirea de Australia, iar prima utilizare oficială publicată a acestei denumiri avea să se petreacă în 1830, când Biroul Hidrografic a publicat „The Australia Directory”.

50 de curiozități despre Australia

  1. Dacă vizitezi zilnic câte o plajă din Australia vei avea nevoie de 27 de ani ca să le vezi pe toate.
  2. Orașul Brisbane găzduiește campionatul mondial de curse de... gândaci.
  3. Spre deosebire de alte continente, Australia nu are niciun vulcan activ.
  4. Australia are de trei ori mai multe oi decât oameni. Mai exact, aici trăiesc 75 de milioane de oi şi majoritatea lor sunt în sud-estul continentului.
  5. În Melbourne și Victoria trăiesc cei mai mulți greci din lume, după Atena.
  6. Munții Alpi din Australia au mai multă zăpadă decât Alpii elvețieni.
  7. Australia a fost a doua țară care a acordat femeilor dreptul de vot, în 1902, după Noua Zeelandă.
  8. Cangurul este singurul animal prezent pe stema Australiei, iar singurul motiv este acela că nu poate merge cu spatele, ceea ce reflectă o cultură avangardistă.
  9. Cel mai lung gard din lume există în Australia. Acesta are o lungime de 5.614 kilometri și se întinde în toată Australia de Sud, inclusiv Noua Galie de Sud şi Queensland, potrivit Leverageedu.
  10. În Australia există 60 de regiuni viticole desemnate, care produc în jur de 1,35 de trilioane de sticle de vin în fiecare an.
  11. Un alt fapt interesant este acela că, în Australia, există mai multe cămile decât în Egipt.
  12. În supermarketurile australiene se vinde carne de cangur, care este considerată o alternativă la miel.
  13. În Australia, carnea de crocodil este considerată o delicatesă.
  14. Timp de 26 de ani, între 1901 și 1927, Melbourne a fost capitala Australiei.
  15. Aproximativ 17 dintre șerpii veninoși din lume se găsesc în Australia.
  16. Australia găzduiește 1.500 de specii de păianjeni și 4.000 de specii de furnici.
  17. Ornitorincul și echidna, care trăiesc în Australia, sunt singurele mamifere din lume care depun ouă pentru a face pui.
  18. Înotul pe plajele publice din Australia a fost considerat ilegal timp de peste 60 de ani.
  19. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Australia a fost de 50,7°C, iar cea mai scăzută a fost de -23°C.
  20. Australia este locul unde a luat naștere cuvântul „selfie”.
  21. În anii 1880, Melbourne era cel mai prosper și mai bogat oraș din Australia.
  22. Australia este cel mai uscat continent locuit din lume.
  23. Cel mai mare exportator de cărbune din lume este Australia.
  24. Marele bazin Victoria acoperă cea mai mare parte a porțiunii din Australia de Vest și Australia de Sud.
  25. New South Wales este cel mai populat stat al Australiei, cu 65% din populația țării, în timp ce Australia de Vest este cel mai mare stat.
  26. Marea Barieră de Corali din Australia este cel mai mare recif de corali din lume. Este renumit pentru snorkeling și scufundări.
  27. Parcul Național Kakadu este cel mai mare parc național din Australia.
  28. Australia găzduiește mai mult de 10% din flora și fauna lumii
  29. Insula Tasmania are cel mai curat aer din lume, iar insula Fraser este cea mai mare insulă de nisip din lume.
  30. Australia are cel mai lung teren de golf din lume, care are aproximativ 1.368 de kilometri.
  31. În Australia se află cea mai mare fermă de vite din lume, aceasta fiind mai mare decât Israelul.
  32. Australia este cel mai mare producător de vin, cu 1,3 miliarde de litri în fiecare an.
  33. La 60 de kilometri distanță nord de Melbourne există Disappointment Mountain (Muntele Dezamăgirii). Denumirea a fost dată din cauza priveliștii din vârf.
  34. În Australia există 516 parcuri naționale.
  35. Populația australiană reprezintă 30% din imigranți, iar aceștia provin în principal din Marea Britanie, China, Orientul Mijlociu și Vietnam.
  36. Australia este bogată în minerale și metale, fiind al patrulea producător de aur din lume.
  37. Majoritatea australienilor fie s-au născut în străinătate, fie au cel puțin un părinte născut într-o altă țară.
  38. Cel mai vechi combustibil fosil din lume, care are o vechime de 3,4 miliarde de ani, a fost descoperit în Australia.
  39. În anul 2005, cuvântul „mate” (n.n. - prieten) a fost interzis pentru 24 de ore în Australia.
  40. Australia pretinde că are cea mai mare rată de alfabetizare din lume.
  41. În Australia există cei mai mulți cititori de ziare din lume.
  42. 88% din populația Australiei locuiește la orașe.
  43. 22% dintre adulții australieni nu au copii, în timp ce 16% au doar un singur copil. Statisticile arată că 32% dintre femei și 34% dintre bărbați nu se căsătoresc niciodată.
  44. Marele deșert Victoria este cel mai mare deșert din Australia.
  45. Cea mai bogată persoană din Australia este Gina Rinehart, un magnat al mineritului, a cărei avere este estimată la aproximativ 14,8 miliarde de dolari.
  46. Google Maps, Pacemaker-ul și Wi-Fi sunt tehnologii care au fost inventate de australieni.
  47. „Nu vă faceți griji” este cea mai frecventă expresie, aceasta fiind rostită de circa 75% dintre australieni.
  48. Numele original al orașului Melbourne a fost Batmania, care a fost numit după politicianul John Batman.
  49. Votul este obligatoriu în Australia, iar cei care nu votează sunt aspru sancționați.
  50. Australia are o viteză de internet foarte mică, fiind în urma Thailandei în această privință.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    EmiM 13.02.2024, 21:32

    Mi-ar placea sa vizitez acest loc

  • Avatar comentarii

    IoanaRogojanu 15.02.2024, 15:27

    Un articol foarte interesant. As vrea sa vizitez Australia

  • Avatar comentarii

    Irinel 21.02.2024, 03:01

    Imi place !Ai descris foarte bine si frumos.

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!