Curiozități despre Cehia. Ce nu știai despre Cehia

 22 comentarii

Republica Cehă, cunoscută în general sub denumirea simplă de Cehia, este una dintre cele mai vechi și mai frumoase țări din Europa. Cu o istorie bogată și interesantă și locuri pitorești care atrag turiști din toată lumea, Cehia este recunoscută pentru berea pe care o produce. Cu toate acestea, oferă, totodată, și o cultură și tradiții autentice pe care le vei descoperi cu mare plăcere odată ce vei ajunge în această parte de lume, în timp ce economia este una dintre cele mai dezvoltate din Europa Centrală și de Est.

De la an la an, popularitatea Cehiei a crescut în mod exponențial, iar mărturie stau cifrele referitoare la numărul de turiști străini. Astfel, numai în decursul anului 2022, numărul total de turiști care s-au cazat în unitățile de cazare colectivă din această țară, mai ales în cele din Praga, a fost de 50,6 milioane de persoane, cu 42,7% mai mult comparativ cu anul precedent. În cazul în care ți-ai propus și tu să vizitezi Cehia ne-am gândit ca în cele ce urmează să-ți prezentăm cele mai importante informații despre această țară, unele dintre acestea mai puțin știute.

Ce trebuie să știm despre Cehia

Arhiva foto

Cehia (n.n. – în cehă Česko), denumită oficial Republica Cehă (n.n. - în cehă Česká Republika) este o țară fără ieșire la mare, situată fiind în Europa Centrală. Aceasta se învecinează cu Austria la sud, cu Germania la vest, cu Polonia la nord și cu Slovacia la est. Este o democrație reprezentativă parlamentară și pluralistă, Consiliului Europei, NATO, OECD, OSCE și a Grupului de la Visegrád. Este membră a NATO din 1999, iar din 2004 a aderat și la Uniunea Europeană.

Republica Cehă se întinde pe o suprafață totală de 78.867 km², ocupând locul al 21-lea în Europa și al 118-lea la nivel global. Cehia este, astfel, puțin mai mică decât Austria vecină, Emiratele Arabe Unite și Guyana Franceză și puțin mai mică în comparație cu statul american Carolina de Sud, scrie NationsOnline.org.

Cum s-a numit Cehia în trecut?

Populația Cehiei numără în momentul de față 10,49 milioane de oameni, în timp ce la Praga, care este cel mai mare oraș al țării și, totodată, capitala, trăiesc în prezent aproximativ 1,32 milioane de locuitori. Trebuie spus că centrul istoric al Pragăi este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar pe de altă parte este singurul oraș din Europa care nu a fost bombardat masiv în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cândva, statul ceh se numea Boemia. Acesta s-a format la sfârșitul secolului al IX-lea ca un mic ducat în jurul Pragăi, la acea vreme aflată sub dominația puternicului Imperiu al Moraviei Mari, aflăm de pe enciclopedia online Wikipedia. Actuala denumire își are origine în endonimul ceh Čechy, cu scrierea arhaică Cžechy, care este oarecum similară cu cea poloneză.

Curiozități despre Cehia

  • În Antichitate, Republica Cehă a făcut parte din Austro-Ungaria și Imperiul Roman. Regatul Boemiei a devenit parte a Imperiului Austriac când Imperiul Roman a fost dizolvat. în 1806. Principatul Republicii Cehe a fost fondat în anul 870.
  • Până în 1526, împreună cu Arhiduhia Austriei si Regatul Ungariei, Coroana Boemiei a fost integrată treptat în Monarhia habsburgică.
  • Chiar înainte de 1991, Cehia și Slovacia formau Cehoslovacia. Această țară și-a recâștigat libertatea prin așa-numita „Revoluție de catifea” și a devenit un stat suveran. În acest fel au luat naștere Cehia și Slovacia.
  • Republica Cehă modernă a fost formată în 1993, ca urmare a prăbușirii fostei Cehoslovacia.
  • Cehia este una dintre cele mai sigure țări din Europa. În 2020, rata criminalității a fost de 0,53 la 100.000 de persoane. Aceasta a fost mai mică decât rata din ​​Elveția, Austria sau țările nordice și mai sub jumătate din cea din Marea Britanie sau Franța.
  • În cadrul UE, în Republica Cehă, persoanele care lucrează cu fracțiune de normă prestează cele mai multe ore (aproximativ 24 de ore pe săptămână). Cu toate acestea, lucrul cu normă redusă este foarte rară în această țară.
  • Bărbații din Cehia cu vârste de 30 de ani și cu un nivel de studii subliceal trăiesc în medie cu opt ani mai puțin comparativ cu bărbații care au facultate, însă diferența crește la zece ani.
  • Marca auto Skoda a fost fondată în orașul Mlada Boleslav în 1895. Acest brand a reușit să devină unul dintre cei mai mari producători auto din Europa.
  • Cei mai cunoscuți oameni din Cehia au fost Miloš Forman, Oskar Schindler, Sigmund Freud, Antonin Dvorak, Franz Kafka, Václav Havel și Gregor Mendel.
  • Cehia figurează pe lista țărilor cu cea mai mare densitate a populației din Europa cu 139 locuitori/km2, valoare care o plasează pe poziția a 16-a pe Bătrânul Continent.
  • Cehia este țara cu cele mai multe restaurante KFC pe cap de locuitor din Uniunea Europeană (0,91 magazine la 100.000 de persoane).
  • Din punct de vedere istoric, Republica Cehă a fost compusă din Regatul Boemiei și Margraviatul Moraviei, ambele făcând parte din Sfântul Imperiu Roman (800-1806), iar mai târziu din Imperiul Habsburgic (1526-1918).
  • Datele recensământului organizat în 2021 arată că 57,4% dintre cehi sunt agnostici (n.n. – termen folosit pentru a-i descrie pe cei care nu sunt convinși de existența zeităților sau altor aspecte religioase) sau atei, 30% nu au declarat religia, 9,3% sunt romano-catolici, iar 0,6% sunt protestanți, aflăm de pe site-ul Eupedia.com.
  • Cehii sunt cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial, cu o rată de consum de 182 de litri consumați pe cap de locuitor într-un an, de aproape două ori mai mult decât austriecii și polonezii.
  • Limbile cehă și slovacă sunt foarte asemănătoare, ceea ce face ca oamenii din cele două țări vecine să se înțeleagă. Limbile sorabe, ramură a limbilor slave de vest, sunt vorbite de o minoritate din sud-estul Germaniei (Saxonia și Brandenburg) și sunt și ele strâns legate de limba cehă.
  • Cehia este unul dintre cei mai mari producători de automobile din Europa. Într-un an, acolo sunt produse 1,25 milioane de automobile, oeste 8.000 de autobuze și circa 1.000 de motociclete.
  • Multe personalități s-au născut sau au trăit în Cehia. Spre exemplu, scriitorul Franz Kafka, în ciuda faptului că și-a scris propriile lucrări în limba germană, s-a născut și a trăit la Praga.
  • Cehii sunt în cea mai mare parte de origine slavă, dar mulți oameni au descendență parțială germană, ca urmare a celor 1000 de ani în care această țară a fost sub ocupația Imperiului Roman și Imperiului Austriac.
  • Republica Cehă este aproape în întregime înconjurată de munți, cu excepția părții de sud, spre Austria și Slovacia. Munții marchează o graniță naturală cu Germania și cu Polonia.
  • În jur de 90% dintre cetățenii cehi au absolvit cel puțin studii medii, ceea ce reprezintă cel mai mare scor din Uniunea Europeană (alături de polonezi, slovaci și sloveni).
  • Cehia este renumită și pentru stațiunile sale cu izvoare termale. Cele mai cunoscute sunt Karlovy Vary (Karlsbad), Františkovy Lázně (Franzensbad) și Teplice (Teplitz).
  • În Republica Cehă există peste 2.000 de castele, fortificații și ruine ale unor castele, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari densități din lume alături de Belgia și Franța.
  • Una dintre cele mai cunoscute sportive cehe a fost jucătoarea de tenis Martina Navratilova (născută în 1956). Aceasta este din punct de vedere statistic a doua cea mai bună jucătoare a secolului al XX-lea, după germanca Steffi Graf.
  • Boemia a fost mai întâi un ducat, în secolul al IX-lea, apoi a fost ridicată la rangul de regat în anul 1198. Cei mai mulți dintre primii regi ai Boemiei au aparținut puternicei Case de Luxemburg (din 1310 până în 1437) și au combinat titlul de Sfânt Împărat Roman. Singura fiică a lui Sigismund de Luxemburg s-a căsătorit cu Albert de Habsburg, iar coroana Boemiei a trecut ulterior la Casa de Habsburg, care a păstrat-o până la dizolvarea imperiului lor în 1918.
  • Regele ceh Carol al IV-lea a fondat în 1348 Universitatea Charles din Praga, care este una dintre cele mai vechi univeersități în funcțiune din lume. Astăzi, peste 50.000 de studenți învață acolo.
  • Cei mai cunoscuți oameni originari din Cehia au fost reformatorul religios Jan Hus (1370-1415), susținătorul timpuriu al educației universale John Amos Comenius (1592-1670), compozitorii de muzică clasică Bedrich Smetana (1824-1884) și Antonín Dvorák (1841-1904) și autorul de limbă germană Franz Kafka (1883-1924).
  • Un ceh, chimistul Otto Wichterle, a inventat lentilele de contact moi în 1959.
  • Cehia este prima țară fostă membră al CAER care a obținut statut de țară dezvoltată de la Banca Mondială, având cel mai ridicat indice al dezvoltării umane din Europa Centrala și de Est.
  • Multe limbi au cuvinte care nu pot fi traduse, iar ceha nu face excepție. Două dintre aceste cuvinte sunt lítost (o stare de chin și agonie la vederea propriei dureri, conform autorului Milan Kundera) și pohoda (o stare de beatitudine), însă lucrul cel mai amuzant este faptul că cehii nu au un verb pentru „a îmbrățișa”.
  • Multe filme de la Hollywood au fost filmate în Cehia. Este vorba despre „Van Helsing”, „Bad Company”, „Mission Impossible”, „Casino Royale”, „Iluzionistul”, „Previziunea” și „Hellboy”.
  • Republica Cehă este considerată parte a Europei de Est, însă capitala Praga este situată mai la vest comparativ cu Viena, care se află în Europa Centrală.
  • Praga este singurul oraș important din Europa care nu a fost bombardat masiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel că multe clădiri din centrul istoric au fost conservate foarte bine până în zilele noastre, deși unele au fost construite în Evul Mediu, scrie TravelClass.org
  • În Praga există un muzeu ciudat, dar unic. Este vorba despre Muzeul igienei, care găzduiește o colecție neobișnuită de peste 2.000 de vase de toaletă și toalete, inclusiv un scaun de toaletă de pe vasul Titanic, mai scrie TravelClass.org.
  • Cunoscutul zahăr-cubic a fost inventat în 1843 de către cehul Jakub Krishtof Rad.

Foto:123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (22)
  • Avatar comentarii

    MirunaI 22.08.2023, 16:00

    imi place

  • Avatar comentarii

    ElenaMA 22.08.2023, 16:57

    ce frumos

  • Avatar comentarii

    N3gry90 22.08.2023, 19:42

    O țară interesantă din toate punctele de vedere.

  • Avatar comentarii

    N3gry90 22.08.2023, 19:43

    Sper să reușesc să o vizitez ptr. că merită!

  • Avatar comentarii

    Irinel 22.08.2023, 20:21

    Imi place!Interesant.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește