Kosovo și-a declarat independența față de Serbia la 17 februarie 2008, însă doar 98 de țări membre ale ONU le-au recunoscut statutul de stat independent. România este una dintre țările care nu recunoaște Kosovo în mod oficial ca stat independent, iar acest aspect, coroborat cu prietenia tradițională dintre români și sârbi, a dus la o situație tensionată. Pentru a afla mai multe despre Kosovo și ce are de împărțit cu Serbia vecină te invităm să citești acest articol.
Cuprins:
Kosovo (n.n. – în albaneză Kosova, în scriere chirilică sârbă Косово), oficial Republica Kosovo (n.n. – în albaneză Republika e Kosovës, în sârbă Република Косово) este un stat parțial recunoscut și teritoriu disputat, aflat în regiunea de sud-vest a Peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei. Kosovo nu are ieșire la mare și se învecinează la nord și la est cu Serbia, la sud cu Macedonia de Nord, la vest cu Albania și la nord-vest cu Muntenegru, aflăm de la enciclopedia online Wikipedia. Numele Kosovo provine de la adjectivul posesiv neutru sârbesc kos (n.n. – în sârbă кос), care înseamnă „mierlă”.
În februarie 2008, Kosovo și-a autoproclamat independența față de Serbia. În prezent, este recunoscut ca stat suveran de 98 dintre cele 193 de state membre ale ONU, 22 dintre cele 27 de state UE și 24 dintre cele 28 de state membre NATO, plus Taiwan, Insulele Cook și Niue. În schimb, Serbia, Rusia și multe alte țări, printre care și România, refuză să-i recunoască independența, considerând-o în continuare drept Provincia Autonomă Kosovo și Metohia (n.n. – în sârbă Аутономна Покрајина Косово и Метохија). Din 1999, NATO are cantonată în Kosovo Forța Multinațională de Menținere a Păcii (KFOR), o autoritate care asigură pacea, gata să intervină în orice moment, dacă situația o cere.
Tensiunile existente între etnicii sârbi, majoritatea creștini ortodocși, și cei de etnie albaneză, majoritatea musulmani, are o istorie îndelungată. Din cauza acestui conflict, granițele regiunii Kosovo a suferit mai multe schimbări în secolul al XX-lea.
La capătul războaielor balcanice din anii 1912-1913, regiunea de graniță majoritară cu Albania a provinciei Kosovo a fost absorbită de Regatul creștin al Serbiei. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Serbia a devenit parte a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia (RSFI), împreună cu statele moderne Muntenegru, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina și Macedonia. Provincia Kosovo, care aparținea Serbiei, a primit statut autonom, ceea ce a permis majorității sale etnice albaneze să aibă un anumit grad de auto-conducere, scrie TheWeek.
În anii 1980, tensiunile au escaladat între sârbi și kosovari pe măsură ce aceștia din urmă își doreau să fie cu adevărat independenți. În schimb, naționaliștii sârbi au solicitat ca provincia Kosovo să fie plasată sub control central mai strict. În 1989, președintele de atunci al Serbiei, Slobodan Milosevic, a demarat procesul de abolire a autonomiei Kosovo. Liderul kosovar Ibrahim Rugova a răspuns cu o politică de protest non-violentă, care avea menirea de a atrage atenția opiniei internaționale în direcția situației dificile din regiune.
În 1996, soldații din Armata de Eliberare a Kosovo (KLA), priviți ca eroi de majoritatea kosovarilor, dar considerați terorişti de către sârbi, a început operaţiuni militare deschise împotriva autorităţilor sârbe. Timp de doi ani, poliția kosovară și forțele armate iugoslave se luptau pentru a-și reafirma controlul asupra a ceea ce se transformase în esență într-un conflict armat în toată regula.
Războiul din Kosovo a început cu adevărat în martie 1998, după ce 16 luptători kosovari și patru polițiști sârbi au murit în urma unor ciocniri între poliția sârbă și militanții KLA din regiunea Likosane din Kosovo, precizează The Week. În urma masacrului unui grup de 60 de kosovari, inclusiv 18 femei și zece copii, Grupul de Contact – alcătuit din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Rusia – a cerut retragerea forțelor sârbe din Kosovo, întoarcerea refugiaților și acces nelimitat pentru monitorii internaționali. Președintele Milosevic a fost de acord cu majoritatea cererilor Occidentului, dar nu a reușit să le ducă la îndeplinire în timpul unui acord de încetare a focului negociat de președintele rus de atunci, Boris Elțin. KLA s-a regrupat și a reluat operațiunile, inclusiv atacurile asupra civililor sârbi din Kosovo.
Ca răspuns la aceste noi atacuri, forțele sârbe au lansat ceea ce Consiliul de Securitate al ONU avea să descrie mai târziu drept „epurare etnică”. Astfel, sute de etnici albanezi au fost executați fără proces de forțele sârbe, care au distrus mii de case și de moschei din regiune. Circa 800.000 de kosovari s-au refugiat în diverse locuri din regiune, precum Albania și Macedonia de Nord.
Când Iugoslavia a refuzat să permită o forță internațională de menținere a păcii să intre în regiune, în martie 1999. Temându-se de extinderea conflictului în Macedonia de Nord, comandanții NATO au ales să facă o „intervenție umanitară” pentru a pune capăt acestor violențe și pentru a restabili pacea în zonă, chiar dacă rezultatul nu avea să mulţumească pe nimeni.
Pentru a-l constrânge pe Miloşevic să-și retragă trupele din Kosovo, NATO a declanșat o serie de bombardamente între martie şi iunie 1999, în urma cărora și-au pierdut viața peste 2.000 de kosovari și 3.000 de sârbi. În virtutea rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate, la data de 10 iunie, Kosovo avea să treacă sub administraţia ONU. A urmat o perioadă de incertitudine cu privire la statutul Kosovo. În cele din urmă, Kosovo și-a proclamat independența față de Serbia la data de 17 februarie 2008, însă, cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări continuă să fie o sursă de tensiune și de instabilitate regională în Balcanii de Vest.
Foto:Shutterstock
MirunaI 14.09.2023, 19:39
interesant
ElenaMA 14.09.2023, 22:44
Frumos loc
EmiM 14.09.2023, 23:01
Frumos articol
N3gry90 15.09.2023, 00:01
Kosovo este Serbia!
Simona.T 15.09.2023, 12:17
Este un loc unde imnul Romaniei a fost fluierat, si asta nu e o curiozitate e un fapt.