Prea puțin luate în seamă sau uneori chiar ignorate, poate (și) din cauza trecutului presărat cu influențe comuniste, țările din estul Europei reprezintă atracții turistice extrem de atrăgătoare pentru oricine dorește să le descopere. În afara țărilor din Balcani, despre care am vorbit cu alte ocazii, astăzi ne-am gândit să îți prezentăm o părticică din regiunea Baltică. Mai exact, dorim să îți dezvăluim secretele unuia dintre cele trei state situate în acest ținut din zona Mării Baltice, și anume Letonia.
Această micuță țară este o destinație fascinantă și, deși ocupă o suprafață la fel de mică precum țara vecină Lituania – despre care am vorbit recent – are o istorie străveche și se laudă cu tradiții și cu o cultură bine stabilite în peisajul european. Fostă republică sovietică până în urmă cu 32 de ani, Letonia reprezintă o mare necunoscută pentru foarte mulți dintre turiștii străini, inclusiv pentru cei din România și mai ales pentru cei din alte țări din afara Europei. Pentru toți aceștia, și nu numai, ne-am propus să-ți prezentăm cât mai multe și mai interesante informații și detalii despre Letonia, care sperăm să-ți stârnească interesul pentru acest colț al continentului nostru.
Letonia (n.n. – în letonă Latvija), care este denumită oficial Republica Letonia (n.n. – în letonă Latvijas Republika), este una dintre cele trei țări situate în regiunea Baltică a Europei de Nord. Situată pe malul estic al Mării Baltice, această țară se învecinează la nord cu Estonia, la sud cu Lituania, la est cu Rusia și la sud-est cu Belarus. De asemenea, Letonia are frontieră maritimă la vest, cu Suedia.
Numele Latvija provine de la denumirea latgalilor antici, unul dintre cele patru triburi baltice indo-europene alături de curoni, seloni și semigali, aflăm de pe enciclopedia online Wikipedia. Latgalianii au format nucleul etnic al letonilor moderni împreună cu livonii finici. Henric din Letonia a latinizat numele țării în „Lettigallia” și mai apoi „Lethia”, ambele provenind de la denumirea „latgali”. Acești termeni au inspirat denumirea țării în limbile romanice (Letonia) și germanice (Lettland)
Letonia este stat unitar, care este divizat în 118 unități administrative, dintre care 109 sunt comune și doar 9 orașe. Teritoriul Letoniei ocupă o suprafață de 64.589 km2, fiind pe locul 24 în Europa și 125 în lume. Este aproape la fel de mare ca Lituania și Sri Lanka și puțin mai mare decât teritoriul insular Svalbard din Oceanul Arctic, administrat de Norvegia. De asemenea, este aproximativ jumătate din Grecia și ceva mai mare decât statul american Virginia de Vest. În Letonia există patru regiuni majore: Letonia de Vest (Kurzeme), Letonia de Est (Latgale), Letonia de Nord (Vidzeme) și Letonia de Sud (Zemgale). Peisajul este în mare parte plat și oferă un amestec de plaje, râuri, lacuri, mlaștini și păduri.
Letonia este o republică parlamentară democratică și există ca stat suveran încă din anul 1918, atunci când, la 18 noiembrie, la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, avea să-și declare independența față de Rusia. Avea să o mai facă o dată, 73 de ani mai târziu, după prăbușirea defunctei URSS. Ultimele trupe rusești au părăsit Letonia în 1994.
Limba oficială care se vorbește în această țară este letona. De asemenea, aici mai sunt vorbite rusa și engleza, aceasta din urmă mai ales în turism și în afaceri. Populația Letoniei numără în prezent aproximativ 1,83 milioane de locuitori, cu 1,10% mai puțin comparativ cu anul 2022, ceea ce o plasează pe poziția a 34-a între națiunile europene și a 151-a la nivel mondial.
Capitala țării și cel mai mare oraș al țării este Riga, unde trăiesc în momentul de față peste 621.300 de locuitori, ceea ce reprezintă mai bine de o treime din populația totală a țării. În 1950, în capitală locuiau puțin peste 490.400 de persoane, iar specialiștii demografi estimează că, până în anul 2035, populația orașului va scădea până în jurul pragului de 588.400 de locuitori. Letonii reprezintă aproximativ 44,03% din populația orașului, în timp ce etnicii ruși dețineau o cotă de 37,88%. De asemenea, 3,72% dintre locuitorii Rigăi sunt belaruși, 3,66% ucraineni, 1,83% polonezi, în timp ce 8,10% sunt de alte etnii. Alte orașe importante sunt Daugavpils (cca. 93.000 locuitori), Liepāja (cca. 76.700 locuitori), Jelgava (cca. 59.500 locuitori) și Jūrmala (cca. 50.800 locuitori).
Citeşte şi curiozități despre Norvegia!
ElenaMA 31.08.2023, 15:34
foarte frumos
MirunaI 31.08.2023, 16:37
superb
mariussorin75 31.08.2023, 16:39
o tara frumoasa
EmiM 31.08.2023, 18:05
perfect
bartusgeorgiana 31.08.2023, 20:16
Un articol util