Profesorul doctor Mencinicopschi ne spune astăzi ce substanţe otrăvitoare ‘savurăm’ frecvent.
Toate nenorocirile pe care le mancăm zilnic, cum sunt, de pildă, mezelurile, despre care Libertatea a scris săptămana trecută, le stropim cu alte otrăvuri care nu fac decât să ne ofere bilete gratuite către spitalele mizerabile din România. Este vorba de sucurile carbogazoase, la care, spun doctorii, trebuie să renunţăm urgent!
Ne fac viaţa mai dulce, mai efervescentă şi mai colorată. Cel mai mult ne place să le consumăm în combinaţie cu mâncăruri gustoase din categoria fast-food. Indiferent de perioada anului, din frigiderele noastre nu lipsesc băuturile carbogazoase, cu toate soiurile de arome şi care au diferite culori. Ce refuzăm noi însă să acceptăm este faptul că aceste produse ne otrăvesc de-a binelea!
Despre efectele dezastruoase ale sucurilor acidulate s-au scris tone de pagini şi, probabil, se vor mai scrie. Aceasta pentru că doctorii ne atrag în permanenţă atenţia că sunt extrem de nocive. Din păcate, foarte mulţi dintre noi ignorăm sfaturile medicilor.
«Şi mai periculoase sunt cele light»
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne dezvăluie, azi, ingredientele aflate în băuturile carbogazoase care ne îmbolnăvesc. De aceea, ar trebui să renunţăm la ele sau măcar să le consumăm cât mai puţin. “Pe lângă coloranţii foarte periculoşi, cum este tartrazina (E 102 – care «îngălbeneşte » alimentele, dându-ne impresia că sunt aşa de la portocale), sucurile carbogazoase conţin aditivi cu o concentraţie glicemică foarte mare. Cu alte cuvinte, multe, multe zaharuri. De exemplu, un litru de băutură de tip cola sau cu aromă de portocală este echivalent cu 100-110 grame de zahăr alb, cantitate foarte mare pentru organismul nostru (n.r. – 100 g de zahăr înseamnă aproximativ jumătate de cană obişnuită, în condiţiile în care, pentru un bărbat, se admit 60 g de zahăr pe zi, iar pentru o femeie, 50 g). Mai ales că, într-o zi normală, bem o cafea cu zahăr şi consumăm dulciuri şi produse de patiserie, care, pe lângă zahărul alb, conţin şi aditivi cu o concentraţie glicemică ridicată”, explică Mencinicopschi.
La toate acestea se adaugă, după cum prezenta cotidianul Libertatea zilele trecute, şi preparatele din carne cu aditivi cu o concentraţie glicemică ridicată, cum este dextroza, care se află în multe mezeluri. Aceasta determină apariţia obezităţii şi a multor boli: cerebrale, cardiace, hepatice, diabet. “Şi mai periculoase sunt sucurile pe eticheta cărora scrie că nu conţin zahăr sau băuturile light. Acestea au îndulcitori chimici, cancerigeni”, ne-a mai explicat prof. Mencinicopschi.
Care sunt cei mai nenorociţi coloranţi – Tartrazina poate provoca agitaţie permanentă
Tartrazina este colorantul galben care imită, la sucuri, “aportul” de portocale. În realitate, culoarea naturală oferită de citrice pe care o găsim la cele mai multe băuturi răcoritoare este de maximum 2%. Restul este tartrazină, sau E 102. Cea mai gravă afecţiune care poate fi provocată de acest colorant este ADHD sau sindromul agitaţiei permanente. Spre exemplu, un copil nu se mai poate concentra la ceea ce face, de pildă la lecţii, şi este în permanenţă agitat, atât fizic, cât şi psihic. Totodată, tartra- zina mai poate provoca multe forme de cancer.
Galben de chinolină, interzis micuţilor
E 104, sau galben de chinolină, se află pe lista celor mai periculoşi coloranţi. Bineînţeles, imită culoarea portocalelor sau a lămâilor. Potrivit specialistului în alimentaţie doctor Gheorghe Mencinicopschi, sucurile care conţin această substanţă ar trebui interzise urgent copiilor. Substanţa este cancerigenă, poate provoca obezitate şi boli neurovegetative.
Galbenul portocaliu poate provoca alergii
E 110 e un alt colorant care imită culoarea galbenă a fructelor. Se găseşte în foarte multe sucuri, dar şi în guma de mestecat. Poate provoca alergii, congestie nazală, astm şi disfuncţii ale percepţiei gustului. Încercaţi să excludeţi din alimentaţia voastră, dar mai ales a copiilor, produsele care conţin galben sau portocaliu.
Aspartamul (E 951), extrem de nociv – Una dintre cele mai nocive substanţe pe care o găsim în sucuri. Este un îndulcitor chimic extrem de dăunător organismului, folosit la aşa-zisele băuturi care nu conţin zahăr sau la cele light. Pentru a i se ascunde gustul chimic, aspartamul este folosit în combinaţie cu alţi aditivi, care, la rândul lor, sunt extrem de nocivi. Poate provoca boli grave, precum cancer, scleroză, eplilepsie, maladiile Parkinson şi Alzheimer.
Zaharina E 954, periculoasă – Adesea, multe dintre femeile care ţin cură de slăbire, pentru a evita zahărul, consumă zaharină – E 954. Şi în băuturile răcoritoare găsim acest aditiv. Studiile au arătat că prezenţa acestei substanţe în stomac, pe o perioadă lungă de timp, duce la apariţia cancerului.
Acidul ciclamic care ne face obezi – Acidul ciclamic, sau E 952, e un alt îndulcitor şi potenţator de gust care se găseşte în băuturile răcoritoare. Potrivit lui Mencinicopschi, acest aditiv este nociv şi poate crea obezitate, având un indice glicemic ridicat. Cu alte cuvinte, fugim de băuturile cu zahăr ca să nu ne îngrăşăm, dar ne îmbolnăvim de la îndulcitori. La rândul ei, obezitatea aduce alte boli – de ficat, cardio-vasculare şi chiar cerebrale.
Cancerul şi sucraloza (E 955) – Unul dintre cei mai periculoşi aditivi, care îndulceşte de 600 de ori mai mult decât zahărul şi de două ori mai mult decât zaharina, e sucraloza, sau E 955. Studiile arată că aceasta afectează timusul (un organ mic, aflat în cavitatea toracică, care luptă contra cancerului). Timusul e dirijorul sistemului imunitar, iar sucraloza îi poate afecta activitatea şi riscăm să ajungem la boli grave, precum cancerul.
De ce trebuie să evite femeile însărcinate aceste băuturi
“Femeile însărcinate care consumă sucuri carbogazoase ar trebui să renunţe urgent la ele! Substanţele nocive ale acestora pot intra şi în lichidul amniotic (n.r. – lichidul în care se dezvoltă fătul) şi pot afecta copilul, care se poate naşte cu o predispoziţie la obezitate”, explică profesorul Mencinicopschi.
Fructele, mai bune decât «fresh»-ul
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi subliniază faptul că fructele, precum merele sau portocalele, sunt mai bune dacă le mâncăm şi nu le stoarcem cu un robot de bucătărie. Aşadar, o parte din proprietăţile fructelor se pierd atunci când le transformăm în “fresh”. Totuşi, asta nu înseamnă că sucurile naturale pe care le facem în casă nu sunt bune, ba din contră, e bine să înlocuim cu ele sucurile carbogazoase.