Una dintre bolile tot mai des întâlnite, diabetul de tip 1, ar putea fi tratată prin implantarea în corpul uman a unor celule prelevate de la porci.
Astăzi a început în Noua Zeelandă un program experimental, în cadrul căruia opt pacienţi vor încerca această metodă de vindecare. Părţile bune, dacă experimentul se dovedeşte reuşit, ar putea fi evitarea unor efecte ale diabetului de tip 1: orbirea, bolile coronare premature, amputarea membrelor ca rezultat el circulaţiei sangvine deficitare etc. Însă, nici în cel mai fericit caz nu vor putea fi eliminate toate simptomele, afirmă profesorul Bob Elliott, directorul medical al companiei Living Cell Technologies, cea care va realiza experimentul.
Partea proastă a acestui tratament ar fi posibilitatea transmiterii unor boli de la porci la oameni, care ar da naştere unor noi complicaţii.