Astfel, mai multe modificări privind funcționarea farmaciilor vor fi aduse curând de Ordonanța Guvernului nr. 4/2018 pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, apărută vineri în Monitorul Oficial, Partea I nr. 735 și în vigoare în 30 de zile de la publicare, adică din 23 septembrie 2018, informează avocatnet.ro.

„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei și anularea autorizației de funcționare, următoarele fapte:

a) eliberarea de medicamente de către unitatea farmaceutică în lipsa aprobării preţului de producător de către Ministerul Sănătății, în conformitate cu prevederile legale, cu excepția situației neaprobării prețului în termenul legal;

b) practicarea de către unitățile farmaceutice a unor prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de către Ministerul Sănătăţii”, scrie în ordonanța respectivă.

Farmaciile vor putea să vândă medicamentele numai după ce ministerul Sănătății aprobă prețul de producător, cu excepția situației când se trece peste termenul-limită în care prețurile ar fi trebuit aprobate.

Doar în acest din urmă caz, farmaciile vor putea vinde fără să riște sancțiunile de mai sus, precizează sursa citată.

Producătorii români avertizau, la începutul lunii iunie, că țara noastră va rămâne fără medicamente din producție internă.


Citește și:După valul de căldură, Europa a fost lovită un val de frig. Zăpadă în Alpi la înălțimi de sub 1.000 de metri în plină vară

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.