Mihai Pascu, 3 mai 1978, ora 6.00, Bucureşti. Taur cu ascendentul în Gemeni. Dacă ora este bună, una dintre problemele esenţiale cu care vă confruntaţi şi trebuie să o rezolvaţi este felul în care relaţionaţi cu toţi cei din jur şi, în directă legătură cu acest aspect, direcţia în care vă îndreptaţi în carieră. Există elemente care indică posibilităţi deosebite în legătură cu situaţia financiară, însă dv. vă revine responsabilitatea de a crea contextele prin care acest noroc să devină realitate. Trebuie să decideţi cu sufletul când vine vorba de locul de muncă, pentru că altfel se anunţă instabilitate.
Cornel Felea, 5 mai 1992, ora 4.30, Galaţi. Taur cu ascendentul în Berbec. În cazul tău, este nevoie de maximă concentrare în carieră şi obţinerea succesului profesional şi social pentru a-ţi cunoaşte valoarea personală şi pentru a putea să te eliberezi de povara unei situaţii familiale care nu este deloc bună. Trebuie să te bazezi în primul rând pe tine, pe ceea ce poţi face cu puterile tale şi pe voinţa ta. Pe prieteni nu te poţi baza pentru că lipsesc sau sunt falşi. Poţi face lucruri mari dacă nu îţi pierzi încrederea în tine şi în viaţa care ţi-a oferit destule resurse pentru a ajunge acolo unde meriţi. Există destule complicaţii în sufletul tău care se pot transforma foarte uşor în piedici, dar cu răbdare şi înţelepciune le poţi depăşi.
Alina Elena Chirca, 3 iunie 1985, ora 7.00, Roşiorii de Vede. Gemeni cu ascendentul în Rac. Astrograma ta indică succes obţinut prin studii superioare şi prin efortul de a dobândi o experienţă profesională care să poată fi convertită mai apoi în veniturile pe care le doreşti. Eşti foarte puternic motivată în direcţia câştigurilor materială şi acesta este un element-cheie în succesul tău profesional, dar trebuie să ai grijă ca această căutare să fie dublată de o atenţie continuă acordată pregătirii şi specializării pe un anumit domeniu. Căsătoria poate întârzia din cauza unor dezamăgiri.